Dosare penale, în urma protestelor de la Alba Iulia. Precizări din partea poliției

Polițiștii din Alba Iulia s-au sesizat din oficiu în legătură cu posibile infracțiuni de instigare publică, blocarea drumului public și zădărnicirea combaterii bolilor în urma unui protest neautorizat care a avut loc în noaptea de 29/30 martie 2021, în Alba Iulia.

În urma protestului care a avut loc în noaptea de 29/30 martie 2021, în municipiului Alba Iulia, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia s-au sesizat din oficiu și investighează posibile fapte de zădărnicirea combaterii bolilor. Ancheta polițiștilor vizează 3 bărbați, unul de 37 și doi de 44 de ani, din Alba Iulia, care ar fi promovat acțiunea de protest, în mediul on-line, solicitând prezența cetățenilor, în număr cât mai mare și neportul măștii de protecție sanitară.

Totodată, polițiștii s-au sesizat în legătură cu posibile fapte de împiedicare sau îngreunare a circulației pe drumurile publice, faptă prevăzută de art. 339 alin 3 din Codul Penal, față de mai multe persoane care ar fi parcat, un număr de 10 autoturisme, pe partea carosabilă a Bulevardului 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, împiedicând, în acest fel, dreptul la liberă circulație a celorlalți participanți la trafic.

Polițiștii au identificat un bărbat de 33 de ani, din Alba Iulia, care ar fi instigat persoanele să lase autoturismele pe partea carosabilă și să blocheze, în acest fel,  drumul public. În sarcina acestuia a fost reținută infracțiunea de instigare publică, faptă prevăzută și pedepsită de art. 368 din Codul Penal.

Cercetările sunt continuate.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 24667 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*