“Am participat joi, la Bruxelles, la Convenția Primarilor. Încă din 2008, peste 9.200 de autorități locale au început să ia măsuri pentru a contribui la obiectivele Uniunii Europene în materie de climă și energie. În întreaga Europă, primarii caută măsuri pentru a le oferi cetățenilor un mediu mai sănătos, locuri de muncă nepoluante și implicit o calitate crescută a vieții. Comisia Europeană le susține eforturile, inclusiv prin posibilități de finanțare.
Sebeșul este un oraș industrializat, cu o nevoie declarată de a identifica modele de bune practici europene în domeniul strategiei de mediu și energie. Această participare s-a dovedit a fi fructuoasă prin schimbul de informații și prin contactele pe care le-am stabilit. Primarii participanți și-au stabilit ca obiectiv reducerea emisiilor de carbon cu 40% până în anul 2030”,a declarat Dorin Nistor, primarul Sebeșului
Fii primul care comentează