Dorin Nistor: „La Sebeș a fost turnată fundația noului liceu tehnologic”

Una din cele mai importante finanțări nerambursabile atrase de echipa primarului Dorin Nistor din cadrul primăriei Sebeș este cea destinată construirii unui nou liceu tehnologic, la Sebeș: 27.308.048,99 lei, prin Programul POR 2014-2020.

Miercuri, 6 iulie 2022, a fost turnat planșeul peste subsol, estimându-se că până la finalul anului vor fi încheiate lucrările de zidărie, astfel încât, în sezonul rece să se poată interveni pentru amenajările interioare.   Conform contractului adjudecat prin licitație publică de compania Lincoln Plus, termenul de finalizare este 30noiembrie 2023.

Va rezulta o clădire nouă și modernă pentru Liceul Tehnologic Sebeș, care va cuprinde: 34 de săli de clasă, 3 laboratoare de informatică, un laborator de fizică, un laborator de mecanică, un laborator de chimie, o sală profesorală, o sală de festivități, o sală de sport, realizarea sistemului de încălzire centralizat, amenajarea curții și a terenului aferent liceului, amenajarea terenului de sport în curtea liceului, branșamentele la rețelele de utilități. De noua clădire vor beneficia cei 777 de actuali elevi, urmând ca unitatea școlară să crească până la numărul de 900 de elevi.

„În mod simbolic, la temelia noii clădiri am zidit memoriile academicianului Dorin Pavel, «Arhitectura apelor», ca un omagiu adus părintelui hidroenergeticii românești, o mare personalitate a acestor locuri, urmând ca acesta să fie și mentorul generațiilor de tineri care vor studia la noul liceu tehnologic de la Sebeș”, a transmis primarul Dorin Nistor.

 

Despre Redacția ProAlba 30750 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*