Doi tineri din Alba au fost reținuți pentru violare de domiciliu și lovire sau alte violențe

La data de 14 octombrie 2019, în jurul orei 19.15, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că la o locuință din comuna Șibot s-a produs un scandal și două persoane au fost agresate. Polițiștii s-au deplasat la locul incidentului, iar din primele cercetări a rezultat că, în după amiaza zilei de 14 octombrie, în jurul orei 19.00, doi tineri, de 19 și 25 de ani, din comuna Șibot, pe fondul unui conflict spontan, ar fi pătruns, fără drept, în curtea locuinței unor vecini și ar fi agresat un bărbat și o femeie, aplicându-le lovituri în zona feței și a spatelui.

Bărbatul agresat a fost transportat la spitalul din Cugir unde a primit îngrijiri medicale.

Polițiștii au întocmit dosar penal, pentru violare de domiciliu și lovire sau alte violențe și au luat măsura reținerii, celor doi agresori, pentru o perioadă de 24 de ore.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19761 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*