Doi soți din Alba, bănuiți de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. Bărbatul a fost reținut de poliție

Poliţiştii din Cîmpeni au identificat două persoane, din Roşia Montană, care ar fi plătit diverse cumpărături cu cardul unui cetăţean. Aceştia sunt cercetaţi pentru efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, iar una dintre persoane a fost reţinută şi urmează să fie prezentată în faţa procurorilor. La data de 17 decembrie 2018, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Cîmpeni i-au identificat pe un bărbat de 35 de ani, din comuna Roșia Montană, judeţul Alba şi pe soţia sa, în vârstă de 29 de ani, ca persoane bănuite de săvârșirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, faptă prevăzută şi pedepsită de art.250, alin.1 Cod Penal. În sarcina celor doi s-a reţinut faptul că, la data de 9 decembrie 2018, ar fi găsit în fanta unui ATM, din Cîmpeni, un card prevăzut cu dispozitiv contactless, uitat de un client al băncii.

Pe parcursul zilei, cei doi ar fi făcut cumpărături, de la diverse magazine din Cîmpeni şi Abrud, cheltuind, în total, suma de 2.320 lei. Faţă de bărbat, poliţiştii au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de 18 decembrie 2018, să-l prezinte parchetului de pe lângă Judecătoria Cîmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale. Cercetările sunt continuate.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22032 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*