Doi puști care au furat, într-o noapte, două mașini din Alba Iulia și Sebeș au fost prinși

Persoanele bănuite de comiterea furturilor de autoturisme din Alba Iulia şi Sebeş, reclamate poliţiei miercuri, 11 octombrie 2017, au fost identificate. Este vorba de doi minori, de 15 şi 16 ani care, în perioada septembrie – octombrie 2017ar fi comis şi alte fapte de furt de pe raza celor două municipii. Cu ocazia unor percheziţii efectuate de poliţişti, s-a reuşit identificarea mai multor bunuri susceptibile a proveni din furturi.

La data de 13 octombrie 2017, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia împreună cu poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş au reuşit identificarea a doi minor, cu vârste de 15 şi 16 ani, primul din Sebeş, iar cel de-al doilea din Alba Iulia dar care locuieşte fără forme legale în municipiul Sebeş, ca persoane bănuite de comiterea unor furturi de autovehicule de pe raza celor două municipii.

Se pare că, în noaptea de 10/11 octombrie 2017, cei doi minori ar fi profitat de neglijenţa deţinătorilor autoturismelor şi le-ar fi sustras. Ulterior, autoturismul sustras din Sebeş a fost abandonat pe o stradă din Alba Iulia, iar cel sustras din Alba Iulia a fost abandonat pe un câmp, pe raza municipiului Sebeş.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat că cei doi minori sunt bănuiţi şi de comiterea altor fapte de furt şi distrugere, atât în municipiul Alba Iulia cât şi în municipiul Sebeş.

Se pare că în noaptea de 10/11 octombrie a.c., cei doi ar fi distrus cablurile electrice şi contactul unui autoturism parcat pe strada Lucian Blaga din Alba Iulia şi ar fi pătruns în interiorul unei case aflate în construcţie de unde au sustras mai multe scule precum şi obiecte electronice şi de uz casnic.

Totodată, poliţiştii au stabilit că, în perioada 18-20 septembrie a.c., minorul de 16 ani ar fi sustras, din curtea unui imobil din cartierul Bărăbanţi al municipiului Alba Iulia, două autoturisme precum şi mai multe obiecte electronice, scule şi obiecte de uz casnic. Unul dintre autoturismele furate din cartierul Bărăbanţi a fost recuperat, de către poliţişti, de la un centru de colectare a deşeurilor feroase, din Alba Iulia.

Poliţiştii din Sebeş au stabilit că, în seara zilei de 8 octombrie a.c., cei doi ar fi escaladat gardul unei locuinţe din municipiu şi ar fi sustras un aparat de sudură, iar în noaptea de 10/11 octombrie a.c., ar fi sustras dintr-o locuinţă de pe strada Horea din Sebeş, obiecte electronice, o motoretă pentru copii şi un hoverboard, bunuri în valoare de 2.000 de lei.

Pentru documentarea activităţii infracționale a bănuiţilor de furt, la data de 13 octombrie a.c., poliţiştii, sprijiniţi de jandarmi, au efectuat două percheziţii, pe raza municipiului Sebeş, la locuinţele celor doi minori, ocazie cu care au fost identificate mare parte din bunurile sustrase din Alba Iulia şi Sebeş.

Faţă de minorul în vârstă de 16 ani a fost luată măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii lor activităţi infracționale precum şi pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 14626 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*