Doi paramedici din Alba i-au salvat viața unei refugiate din Ucraina, în tabăra de la Sighet

După patru zile pe drum, fără să închidă un ochi, o ucraineană, în vârstă de 65 de ani, a ajuns în tabăra de la Sighet. Trăia de câteva săptămâni drama războiului, iar sosirea în România i-a redat speranța și a facut-o să se simtă în siguranță.Pompierii i-au oferit mâncare și un pat unde să se poată odihni.

Nopțile nedormite și efortul depus pentru a ajunge la vamă și-au spus cuvântul… biata femeie s-a prăbușit chiar sub ochii fiului ei. Deși nu știa altă limbă în afară de ucraineană, ajutorul nu s-a lăsat așteptat.

În apropiere erau Andrei și Adrian, ambii pompieri paramedici. Au văzut ce s-a întâmplat și au sărit imediat în ajutorul lor. Femeia se învinețise… intrase în stop cardio-respirator. Au solicitat în sprijin un echipaj al serviciului de ambulanță și au început imediat masajul cardiac. După aproape 15 minute, semnele vitale i-au revenit!

După ce a văzut că trăiește, fiul femeii a venit să le mulțumească celor doi pompieri. Le-a strâns mâna cu recunoștință și i-a îmbrățișat cu lacrimi în ochi.

Sălcudean Adrian și Petrașcu Andrei sunt salvatori din Alba, iar acum își sprijină colegii maramureșeni în tabăra de la Sighet.

Felicitări, dragi colegi! V-ați făcut datoria! Cinste vouă!, transmite IGSU.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 29598 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*