Discuții privind posibilitatea de dezvoltare a unui centru de transfer intermodal în județul Alba

CENTRU TRANSFER INTERMODALLa sediul ADR Centru din Alba Iulia a avut loc o intalnire de lucru pentru discutarea aspectelor specifice privind cadrul general de dezvoltare a infrastructurii de transport, sursele de finantare si strategia de implementare a proiectelor. Accentul a fost pus pe studierea posibilitatilor de dezvoltare a unui centru de transfer multimodal in judetul Alba, la Coslariu sau Vintu de Jos, tinand cont de demersurile similare derulate de judetul Brasov, pentru realizarea unei astfel de investitii la Feldioara. La intalnire au participat presedintele Consiliului Judetean Alba, domnul Ion Dumitrel si directorul general al Regionalei CF Brasov, Ioan Pintea, alaturi de reprezentanti ai administratiei publice din Brasov, inclusiv  primarul Sorin Taus, din Feldioara, si conducerea ADR Centru.

La nivel european exista o viziune legata de crearea si dezvoltarea coridoarelor nationale si internationale de transport pentru ca trenurile de marfa sa opereze intr-un mod sustenabil. Coridoarele potrivite pentru transportul intermodal de marfa asociate cu Romania includ Coridorul IV (nord-sud), Coridorul VII (fluviul Dunarea) si Coridorul IX (care leaga Bulgaria de nordul Europei). Pentru a incuraja transportul sustenabil pe aceste rute, este necesara o retea interna de terminale. Impactul acestor terminale a fost modelat pentru a evalua cum vor afecta fluxurile de marfa intreaga tara. Desi nu este cazul intotdeauna, bunurile care trebuie transportate pe distante lungi pot fi transportate mai economic pe calea ferata datorita economiilor pe care acest sistem le ofera in comparatie cu infrastructura rutiera. Transportul multimodal este una dintre cele mai simple modalitati de reducere a emisiilor provenite din transporturi prin transferarea fie partiala sau in totalitate a calatoriilor de la modul rutier la moduri de transport mai sustenabile, cum ar fi transportul feroviar sau pe apa. Exista, de asemenea, o eficienta mai mare si reduceri de costuri, prin marirea vitezelor de manevrare, reducerea costurilor de manevrare si imbunatatirea securitatii.

In ansamblul sau, tara noastra este potrivita pentru transportul de marfuri pe calea ferata. Din pacate, sectorul de transport feroviar de marfa al Romaniei se afla de mult timp in declin, din cauza investitiilor insuficiente, care duc la un nivel scazut de productivitate al pietei, cu toate ca operatorii sunt dispusi sa-si imbunatateasca performanta. In ciuda acestui fapt, calea ferata detine o cota de piata relativ mare (in termeni de bunuri transportate), de 19% in 2011 (in comparatie cu alte tari). Aceasta cota este impartita 11,5%-7,5% intre CFR Marfa, fostul operator de stat, si companiile private. Pe de alta parte, utilizarea transportului multimodal depinde de gradul de containerizare a marfurilor. In Romania, gradul de containerizare este destul de scazut – 4,7% in 2012 – fata de alte tari europene (Italia 45,1%, Austria 19%, Germania 18,1%, Bulgaria 5,6%).

Pe calea ferata si in centrele inter-modale se transporta, in general, marfa containerizata, pentru sistemele logistice. In medie, costurile de logistica reprezinta 10-15% din costul final al produsului finit. Estimarile facute in 2007 iau in considerare ponderea industriei logistice din Romania la 9,7% din PIB, care este cu aproximativ 50% mai mica decat media din Europa (aproape 14% din PIB). In baza principiilor de cost, timp si de reducere a riscurilor, lanturile de aprovizionare logistica incearca sa livreze marfurile pe „calea cu cea mai mica rezistenta”. Tarile care reduc barierele in calea comertului adopta proceduri vamale simple si eficiente si au terminale bune de infrastructura de transport si eficiente care sa atraga transportul de marfa. Romania este in competitie puternica cu multe tari din Europa de Sud si Europa de Est pentru a deveni o locatie preferata pentru alimentarea bunurilor spre centrul Europei, datorita apropierii sale de Canalul Suez, din punct de vedere al timpului de navigare. Romania este, de asemenea, bine plasata pentru a atrage investitii straine in special pentru asamblarea produselor de fabricatie si activitatile care sunt legate de logistica datorita costurilor relativ scazute pentru forta de munca, dar si datorita faptului ca este situata pe ruta de comert est-vest.

In luna septembrie 2016 a fost aprobat de Guvern Master Planul General de Transport al Romaniei, document strategic care stabileste principalele directii de dezvoltare a infrastructurii de transport din Romania in urmatorii 15 ani, pe toate modurile de transport: rutier, feroviar, naval, aerian si multimodal. In judetul Alba exista doua mari noduri feroviare, respectiv Teius – Coslariu si Vintu de Jos, care au capacitati de triaj (Teius – in special calatori, Coslariu – marfa si Vintu de Jos – calatori si marfa). Insa, in statisticile utilizate pentru fundamentarea Masterplanului de Transport, triajul de la Coslariu nu este mentionat. In ceea ce priveste triajul de la Vintu de Jos, acesta este punctul de origine pentru cea mai mare cantitate de containere, pe relatiile Constanta si Curtici, totalizand 438.365 tone marfa containerizata expediata, respectiv 30,7% din totalul de peste 1,4 milioane tone de marfa transportate de CFR Marfa in containere.

Tinand cont de actiunile finantate in cadrul Axei prioritare 6 a POR 2014-2020 “Imbunatatirea infrastructurii rutiere de importanta regionala”, privind modernizarea si reabilitarea retelei de drumuri judetene care asigura conectivitatea, directa sau indirecta  cu reteaua TEN-T si construirea unor noi segmente de drum judetean pentru conectarea la autostrazi sau drumuri expres, exista un foarte mare interes al judetelor Alba si Brasov de a dezvolta centre de transfer inter-modal. In judetul nostru atat zona Teius-Coslariu, cat si Vintu de Jos vor fi legate de vestul Europei prin autostrazi si cai ferate de mare viteza, ca urmare a investitiilor realizate sau care sunt in curs de finalizare. Din acest motiv, autoritatile administratiei publice – si in special Consiliile Judetene Alba si Brasov – sunt deosebit de interesate de a pregati proiecte strategice prioritare pentru infrastructura de transport, in vederea stabilirii directiilor de actiune pentru o utilizare cat mai eficienta a resurselor si a locatiilor disponibile si care sa asigure o dezvoltare cat mai armonioasa a regiunii.

  ”Un astfel de terminal intermodal este foarte important, sporind competitivitatea economica a  judetului Alba. Agentii economici din zona ar realiza economii importante de timp si resurse materiale pentru ca s-ar usura foarte mult transferul marfurilor. In plus, investitiile pentru realizarea acestui obiectiv ar putea beneficia de fonduri europene”, a declarat Ion Dumitrel, presedintele CJ Alba.

   ”ADR Centru a fost implicata, de-a lungul timpului, in derularea mai multor programe pentru dezvoltarea judetelor din regiune. De aceea, stim ca in regiunea noastra este nevoie de corelare intre necesarul de finantare a dezvoltarii, cu resursele disponibile si cu cerintele formale din apelurile de proiecte. Ne intereseaza foarte mult cresterea conectivitatii intermodale, a legaturilor create prin combinarea tuturor modurilor de transport intre regiuni, accesul optim populatiei si al mediului de afaceri la reteaua de transport si sustinerea dezvoltarii regiunilor cu potential de crestere economica. Dezvoltarea sistemului de transport multimodal implica efortul comun al administratiei publice centrale si locale, al operatorilor de transport si al tuturor actorilor implicati in procesul de dezvoltare regionala.

Pozitionarea centrelor pe care le-am analizat cu partenerii nostri de dialog aduce mari beneficii fiecaruia dintre judetele Alba si Brasov. In Alba, de exemplu, exista teren disponibil la Coslariu pentru diversificarea activitatilor logistice si, practic, se vor putea deservi platformele industriale de la Blaj, Alba Iulia si Sebes. Vom colabora cu reprezentantii CFR, precum si cu colegii nostri de Alba si Brasov, pentru a pregati documentatiile necesare realizarii centrelor de care am vorbit. Astfel, oferim sprijin, informatii si expertiza concreta pentru pregatirea de proiecte integrate, in derularea carora se poate implica si Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru”, a declarat Simion Cretu, director general ADR Centru.

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *