Direcţia Silvică Alba declanseaza „Luna plantarii arborilor”

Mircea Trifu

padureLuna Plantarii Arborilor este unul din cele mai importante evenimente silvice şi ecologice, reprezentînd o modalitate de sensibilizare a publicului şi a factorilor decizionali, cu privire la importanţa pădurilor, a rolului lor esenţial în menţinerea echilibrului ecologic. Această sărbătoare îşi are începuturile încă din anul 1872, cînd a debutat organizarea sărbătorii sădirii arborilor în SUA, ca o consecinţă firească a accentuării despăduririlor.

În România, acţiunea silvicultorilor „Luna plantarii arborilor” datează din anul 1936 şi a fost lansată sub denumirea de „Luna plantării arborilor”, la iniţiativa unui mare silvicultor Marin Drăcea, înalt funcţionar în Ministerul Domeniilor. În timpul celui de-al doilea război mondial, acţiunea a fost întreruptă, fiind reluată în 1964 sub titulatura de „Luna Pădurii” pina in anul 2008, odata cu reeditarea noului Cod Silvic – Legea nr. 46/2008, cind se revine la vechea denumire, respectiv „Luna plantării arborilor “, egida sub care se desfasoara aceste manifestari.

La această manifestare participă personalul silvic, elevi, studenti, precum şi membrii ai comunităţilor rurale şi urbane. În această lună au loc diverse acţiuni, dar cea mai importantă consta în plantarea de puieţi. În campania de împăduriri din primavera anului 2013 Direcţia Silvică Alba va planta integral 207 ha, completari pe 46 ha si va utiliza 980 mii puieţi din specii diferite: brad, molid, stejar, gorun, paltin, frasin, cireş, salcîm, etc.

plantare copaciDe altfel, „Luna plantarii arborilor” este o sărbătoare dedicată reînvierii naturii, iar sădirea arborilor, pe lîngă componenta economică, reprezintă şi continuarea ciclului vieţii. De aceea, de pădure trebuie avut întotdeauna grijă, pentru că, aşa cum spunea ilustrul silvicultor Marian Drăcea, „Nu putem uita pădurea, care în ultimă analiză este izvorul sănătăţii noastre trupeşti şi sufleteşti, izvorul energiei româneşti, ea reprezintă, în ultimă instanţă, liniştea, belşugul şi tăria neamului”. Iubirea şi grija pentru pădure trebuie sădită în fiecare dintre noi, de pădure trebuie să aibă grijă fiecare român, nu numai silvicultorii.

Şi asta pentru că cele 6 milioane de hectare de păduri ale României, din care 126 mii hectare – paduri de stat si a altor proprietari – sînt în administrarea DS Alba, sunt uriaşe filtre pentru atmosfera poluată, producînd anual peste 30 milioane tone oxigen şi consumînd peste 40 milioane tone de bioxid de carbon, un hectar de pădure purificînd într-un an 18 milioane metri cubi de aer şi reţinînd pe frunzele arborilor 80 de tone de praf, funingine, zgură şi alte substanţe nocive. Deci, pădurea este o uriaşă uzină de oxigen, dar şi un important izvor de apă, pentru că în cursul unui an, un hectar de pădure poate reţine în sol peste 6 mii metri cubi de apă, cantitate echivalentă cu consumul anual de apă a 70 de persoane din mediul urban.

Pădurea sprijină enorm agricultura prin perdelele sale de protecţie ce asigură sporirea umidităţii atmosferei în zona culturilor agricole. De asemenea, pădurile atenuează inundaţiile, înlăturînd formarea torenţilor, eroziunile solului, împiedică formarea rîpelor, opresc mişcarea nisipurilor zburătoare, diminuează şi slăbesc forţa vînturilor, ajută la înmagazinarea apei în solul cîmpurilor şi măresc astfel recolta de cereale.

Şi, nu în ultimul rînd, pădurea este cea care veghează asupra sănătăţii omului, datorită efectelor benefice pe care le are asupra mediului în care trăim, ea contribuind şi la ionizarea aerului, distruge microbii prin emanaţii de fitoncide, asigură apă limpede şi curată, deţine funcţii estetice deosebite. Pe scurt, pădurea il ocroteşte pe om şi contribuie la creşterea calităţii vieţii.

Manifestarea deschiderii va avea un caracter practic si se va desfasura pe terenul degradat din localitatea Vintu de Jos, pasunea Mereteu, pe DJ Vintu de Jos – Blandiana, vineri, 15.03.2013, incepind cu ora 10.00.

Banner USR plus
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22561 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*