
La data de 14 iulie 2019, în jurul 16,51, o femeie de 32 de ani, din Șard, în timp ce conducea un autoturism pe DN 75 din localitatea Scărișoara a avut alte preocupări , a pierdut controlul autoturismului și a părăsit partea carosabilă în partea dreaptă a direcției de mers, ajungând pe roți sub nivelul drumului, la o diferență de nivel de trei metri. În urma accidentului, conducătoarea auto a suferit leziuni și a fost transportată la spital.Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Fii primul care comentează