Dezvoltarea fotbalului feminin:tabere pentru eleve

Federația Română de Fotbal și Comisia sa de Fotbal Feminin organizează, în cursul acestei veri, ca parte integrantă a programului de dezvoltare a fotbalului feminin din țara noastră, trei tabere de instruire pentru eleve din clasele V-VIII, menită să depisteze sportive talentate, selecționate anterior, care să fie atrase spre fotbalul feminin de performanță. Beneficiind de finanțarea UEFA, prin intermediul programul HatTrick, ale cărui fonduri le-a accesat, FRF derulează în aceste zile (22-29 iulie a.c.) prima tabără, la Ocna Șugatag, unde sunt prezente 32 de eleve, dintr-un total de 100, câte au fost selecționate, în total, pentru cele trei tabere.

Următoarele tabere sunt programate la Odorheiu Secuiesc și la Costinești (ambele, între 19 și 26 august a.c.), tabăra finală, unde vor fi invitate cele mai bune sportive din fiecare dintre cele trei tabere menționate, urmând să fie organizată la Centrul de Fotbal al FRF în luna septembrie a.c. Sub coordonarea doamnei Liana Stoicescu (responsabilul FRF al acestei acțiuni) și a domnului Alin Cioban (președintele Comisiei de Fotbal Feminin a FRF), taberele sunt conduse de membrii staff-ului tehnic al loturilor noastre naționale feminine (Maria Delicoiu, Mirel Albon, Florin Ungureanu și Iulian Szekely), cărora li se alătură cadre didactice specializate, precum și foste sau actuale jucătoare, absolvente sau studente în ultimul an al Universității Naționale de Educație Fizică și Sport, cum ar fi Raluca Sârghe, Ana Maria Gaiță, Maria Ficzay, Ioana Bortan, Szoke Emese sau Irina Codrea, pe care le dorim atrase spre munca de antrenor la nivelul fotbalului feminin.

Diana Stănescu, Dorina Indrei şi Andreea Olariu legitimate de CS Navobi Alba Iulia (antrenori Cătălin Popa şiAlexandra Marian) se vor afla în această săptămână la un curs de iniţiere pentru fetele-fotbaliste din cursul gimnazial, participând la stagiul de la Ocna Şugatag (judeţul Maramureş).

Sursa: www.frf.ro

раскруткаскачать программу для взлома одноклассников

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 16220 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*