Despre nevoia de tandreţe şi despre romanul lui Cioroianu

PSDI Cornel Comsa Europarlamentare

predescuMai mulţi oameni mi-au spus „mai” direct sau „mai” tacit să mai scriu eseuri. Alţii încep să mă simpatizeze pentru că o fac mai rar. Despre ce să scriu, prieteni? Nici nu ştiţi că am scris aproape încă „de-o” carte, însă n-am mai publicat, nu din strategia de a stârni curiozitatea ci mi s-a părut că sunt nişte scrieri ratate stilistic. S-ar putea ca ele să fie cele mai importante, cum a spus cândva un amic despre nişte poezii pe care mă pregăteam să le arunc. Probabil o anumită agresiune şi-a lăsat amprenta pe dăruirea cu care scriam. Poveştile acestea de viaţă au fost un dar, cum dar cred că a fost puterea de a le relata astfel încât ele să devină pentru anumiţi oameni care s-au regăsit, învăţături. Am cam spus ce era de spus pe zona asta. Am vorbit despre relaţiile de comunicare în special. Mi s-ar părea corect să trec la o fază superioară. Am scris despre tare caracteriale, efectele nocive ale geloziei în cuplu, despre „părinţii defecţi ai copiilor perfecţi”, în care „strângeam de gât” modul total greşit al părinţilor de a răpi copilăria micuţilor prin supraaglomerarea cu programe educaţionale. Despre ce am mai scris? Despre „lucrături”, despre minciună şi invidie, despre falsitate, dublă măsură, despre propriile-mi defecte şi slăbiciuni, despre perversitate şi lecţii creştine, despre oameni care uită de unde pleacă şi care îşi schimbă comportamentul când ajung într-o poziţie pe care ei o confundă cu puterea. Apoi am definit relaţia de putere în iubire. Dacă ar fi să-mi definesc scrierile aşa le-aş defini ca fiind despre putere şi iubire. Dacă aş putea dezvolta pe tema puterii, apoi aş aplica analiza mea în varii domenii, ca relaţia dintre oameni sau rolul lor în diverse organizaţii, nu ştiu dacă aş avea de spus ceva nou. Probabil că s-ar găsi ceva. Apoi am mai scris despre egoism. O fată îmi spunea cândva că ar trebui să fiu mai egoist. „Bine, plăteşte tu cafeaua”,ar fi trebuit să-i răspund. Şi ar fi trebuit să îi arăt pe loc faptul că egoismul poate fi factor de îmbolnăvire cronică, sufletească. Cei care dau astfel de sfaturi care îndeamnă la „preocupare pentru interesele personale şi nesocotire a intereselor altora”, provin în mare parte din medii în care, în primul rând au resimţit sau au fost nevoiţi să resimtă efectele acestor tare. Din păcate şi în mediul numit informal „corporatist” se cultivă subtil egoismul. Îi îndemn pe tinerii care au un plan social de viaţă să nu se angajeze în acest mediul, dacă vor avea aşteptări ca societatea să le răspundă cu o anumită bunăvoinţă.
Păreri şi păreri. Realitatea este cel mai bun rezervor de poveşti. Aşa cum Cioroianu spune perfect adevărat că „istoria este cea mai frumoasă poveste”. Am citit recent romanul lui „Adulter cu smochine şi pescăruşi”. Mi-a plăcut. Am descoperit şi latura sufletească a unui istoric de succes. În roman este vorba despre el, căci este scris la persoana întâi, fiind scriitor, iar ea, o tipă pe care o cheamă Alicia (se pronunţă Alişia) care este regizoare. Avem deci un scenarist şi un regizor, adică un film de viaţă. Unii dintre cei care au scris despre carte au spus că este o carte de vacanţă. Ca să îmi placă şi mai mult romanul, mi-am spus că sigur sub masca ficţiunii se ascunde realitatea şi este vorba de el şi soprana Alexandra Coman, de care am auzit de la gazete de cancan dornice să le relateze povestea. Îmi place şi că Cioroianu adoptă un stil curajos, fără false pudibonderii, descriind în detaliu scene erotice pe care nu le-ar fi putut spune aşa dacă nu avea şi o experienţă intimă importantă. Este o carte în care se fac referiri la parfumuri, filme, cărţi, maniere şi care generează acel interes de a descoperi mai mult decât ceea ce a spus el. Naraţiunea îndeamnă indirect la cizelare şi cred că mai mulţi bărbaţi ar trebui să citească romanul, măcar să înveţe sau să-şi reconfirme crezul că un minim gest de tandreţe, de care femeile au atâta nevoie, poate conta enorm. Revenind la ale mele aş mai spune că atunci când femeile se masculinizează în atitudine cred că o parte din vină o purtăm şi noi bărbaţii, care ne animalizăm în relaţia cu ele. Ne îmbrăcăm repede şi fugim apoi ne întrebăm de ce se creează o prejudecată feminină cu privire la felul de a fi al bărbatului. Asta ca să dau un răspuns şi „feministelor” spre a le arăta că feminismul clamat nu este altceva decât o formă de apărare în faţa unei societăţi care fără politeţe tinde să se abrutizeze.

Flaviu Predescu

Pro Romania
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18388 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*