Despre lipsa firescului. De Petronela Rotar

petronela rotarÎn ultima vreme am fost martora unor discuții, polemici sau certuri aprinse, atît offline cît și online, pe cîteva teme  extra-fierbinți apărute pe tapetul public, fumatul în spațiile publice și bătutul/crescutul copiilor la români și norvegieni fiind doar două dintre ele. Și la fiecare dintre aceste discuții, mi-a sărit mereu în ochi că ceea ce ne lipsește ca argument, aproape întotdeauna, este firescul. Acel firesc care vine cu echilibru și rațiune. Și nu mă pot opri să observ cît de sterile devin toate discuțiile, cît de inutil agresive, cînd singurul lucru pe care îl avem de făcut e să ne întoarcem la firesc, la natural. La ce a lăsat Dumnezeu, natura sau cum vreți să spuneți datului primordial. Fiindcă, dincolo de felul în care a evoluat umanitatea, de beneficiile și ororile civilizației și tehnologiei, nevoile de bază sunt aceleași, la fel și mecanismele de funcționare, oricît ne-am străduit noi să le alterăm sau rafinăm. Și în 2016 trebuie să ne hrănim, să ne odihnim, să avem adăpost, la fel ca cum avea nevoie omul de Cro-Magnon, diferența stă doar în cum facem asta, ce alternative ne-am creat ca să satisfacem aceste nevoi. Nu mai stăm în peșteri ci în zgîrie-nori, dar nevoia de bază e aceeași. La fel naștem, la fel defecăm, la fel căutăm afecțiunea și protecția, secolul 21 nu a adus cu el putința de a naște remote, de exemplu. Doar am reușit să ne încurcăm atît de tare în alternative, să creăm atîtea mijloace de a ne deturna atenția de la lucrurile esențiale, încît nu mai știm ce e cu adevărat important, cu ce drepturi ne naștem și ce drepturi dobîndim, ce e firesc, în natura lucrurilor să facem și ce nu.

Unu: fumatul. Nu ne naștem fumători și nu este nici un drept pe care îl dobîndim ulterior, așa cum este dreptul de a studia și a avea șansa la o carieră, de exemplu. Fumatul este un viciu, chiar dacă vreme de muuulți ani nu a fost considerat așa și nu s-a știut cît de nociv este. Dar iată că știința a ajuns într-un loc unde poate măsura exact care sunt pagubele pe care le face. În mod absolut straniu, fumătorul simte că i se ia un drept, atunci cînd este interzis fumatul în locuri publice unde el încalcă flagrant un drept al nefumătorului: acela de nu fi expus unei substanțe care – este dovedit – îl îmbolnăvește. Am fumat mulți ani și continuu să fumez, atunci cînd am chef. Este dreptul meu să fac cancer, tot așa cum este dreptul meu să mă sinucid bînd clor, dacă am chef. Nimeni nu mă oprește. Însă dacă decid că am chef să mă sinucid ieșind pe stradă cu mașina și provocînd un accident în care mai mor alți doi oameni nevinovați, ăsta nu mai e un drept al meu, e un abuz, e crimă. Sigur, am extrapolat, însă, bottom-line, cam așa stau lucrurile cu fumatul în locurile unde există și alți oameni care nu fumează. Firesc este să nu-i expunem. Sigur, probabil că nu ar fi rău să existe locuri semnalizate, unde să se poată fuma și unde să poți alege să intri – pînă acum puteai alege doar să stai acasă, ca nefumător, sau să înghiți tonele de fum ale altora. Ăla nu era normalul, ăla era un drept încălcat, un abuz. O spun, repet, în calitate de om care încă fumează, fredonînd piesa celor de la Placebo, Protect me from what I want.

Petronela Rotar

Citește continuarea pe www.acestblogdenervi.ro

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 16659 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

1 Comment

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*