Despre „Furcile” Transilvaniei

obelisc dfPrin „furcă” se înţelegea în evul mediu tragerea în ţeapă a condamnatului într-un par ascuţit, unde rămânea mai mult timp ca să fie văzut de toţi trecătorii.  Până în secolul al XVIII-lea toate satele, târgurile şi oraşele aveau amenajate locuri de execuţie capitală ce se aflau pe înălţimi lângă principalele artere de circulaţie, de obicei la intrările în localitate. Asemenea locuri au rămas în toponimia unor localităţi sub diferite denumiri: „Dealul Furcilor”, „Locul Furcii”, „Măgura Furcii”, „Poiana Furcii” mai rar “Dealul Spânzurătorilor” (deal din apropierea Brașovului) Confirmarea existenţei acestor locuri de execuţie o găsim în relatarea călătorului german Iacob Hiltebrandt care a călătorit în Transilvania şi a stat la Alba Iulia în anii 1652 şi 1656.

Cei condamnaţi la pedeapsa capitală erau de obicei iobagi români, uneori pentru fapte minore ca braconajul, furturi minore de găini sau căpiţe de fân, ori pentru injurii aduse stăpânului de pământ. Iată cum descrie călătorul german aceste execuţii. ” În piață (Alba Iulia) era o spânzurătoare de lemn, de care atârnă aproape în fiecare zi de târg săptămânal câte un român; funia de care erau spănzurați avea o lungime de un cot….

Aceşti români de rând de condiţie servilă … sunt aspru pedepsiţi în Transilvania şi traşi de obicei în ţeapă, astfel că se pot vedea aproape înaintea tuturor oraşelor, târgurilor şi satelor ţării astfel de spectacole îngrozitoare. Faţă de moartea prin ţeapă sau par ei merg bucuroşi la spânzurătoare când sunt osândiţi spunând că şi Cristos Mântuitorul lor a fost spânzurat (pe cruce)”.

zlatnaUneori cei executați erau lăsați mai multe zile ca să poată fi văzuți de trecători și uneori erau chiar îngropaţi în apropierea locului de execuţie după  cum relatează un document medieval brașovean „in der Mist bey dem Galgenberg” (în gunoiul de pe Dealul Spânzurătorii). Săpături arheologice efectuate în apropierea Cheilor Turenilor au identificat în urmă cu câțiva ani mormântul unui spânzurat înmormântat în apropierea unui astfel de loc.

Cel mai cunoscut “Deal al Furcilor” din istoria României se găsește la Alba Iulia, un platou situat la sud vest de oraș, loc al supliciului conducătorilor răscoalei de la 1785, Horea, Cloșca și Crișan. După o judecată sumară, procesul reducându-se la anchetă și condamnare, Contele Iankovitsch neacceptând participarea al nici unui reprezentant al Gubernului Transilvaniei și ca să-i poată executa prin cea mai aspră pedeapsă prevăzută în Codul Terezian, care prevedea la articolul 62 pedeapasa cu moartea prin spânzurare a răsculaților, conducătorilor răscoalei li s-a adăugat și articolul 90, pentru tâlhărie, ca să poată fi executați prin zdrobirea cu roata.

troita sardExecuția s-a făcut în mod public la 28 februarie conform dispozițiilor împăratului „să se dea un Exemplu răsunător și să fie purtați prin locurile unde au comis mari ticăloșii…. să fie arătați ca o pildă inspăimântătoare poporului de rând…. apoi să fie executați public într-un loc important unde să fie aduși cu forța câte șase oameni din fiecare sat, trei bătâni și trei tineri”.

Nu era un fapt neobișnuit în evul mediu ca orșele și târgurile mai importante să aibe, pe lângă funcționarii obișnuiți, și funcția de călău, iar pedeapsa capitală se aplica cu ușurință pentru orice furt care depășea valoarea de 20 de florini reprezentând valoarea a 5-6 oi. În funcţie de gravitatea faptei sau de toanele celor ce judecau, pedepsele puteau fi: condamnare la moarte (decapitare, tragere în ţeapă, atârnarea în furci, arderea pe rug, tragerea pe roată,  mutilare (scoaterea ochilor, tăierea limbii a urechilor sau a membrelor), bătaie cu diferite obiecte, imobilizare în butuci (căludă, obadă). Pedeapsa cu moartea se aplica celor ce se revoltau împotriva stăpânilor lor şi a dregătorilor, pentru cei ce comiteau furturi mari, spargeri, adulter, viol, răpire de fete, crime.

Meseria de călău era grea, acesta trebuia să mimeze, să prelugească agonia și chinurile condamnatului spre deliciul spectatorilor și al stăpânilor, în timpul execuției de la Alba Iulia câțiva nobili protestând vehement pentru faptul că Horea a fost ucis prea repede.

Călăul orașului Alba Iulia în acea perioadă era Grancea Rakoczy, un țigan care efectua și execuțiile din orașele învecinate (Sebeș, Aiud etc), dar care, după execuție nu a fost plătit, Comisia Imperială lăsând această problemă în seama Comitatului. Printr-o scrisoare acesta cere judelui orașului “răsplata trudei mele”, dar cererea îi este respinsă sub pretextul că nu ei l-au angajat, ci țara, cu aluzie la împărat și Comisia Imperială. Cererea lui va ajunge într-un târziu la Gubernul Transilvaniei de la Sibiu care plătește suma de 51 florini, câte 6 de cap pentru Horea,Cloșca și Crișan și câte trei pentru execuția cu roata, tragerea în țeapă, frigerea în frigare, spânzurarea și decapitarea celor 11 țărani răsculați prinși în lunile noiembrie și decembrie 1784 și care s-au aflat în închisorile din Alba Iulia și Aiud.

dealul furcilor albaMartiriul conducătorilor răscoalei este comemorat printr-un monument, în formă de obelisc din piatră, înalt de 4 m, aşezat pe socu în anul 1965,  amplasat în apropierea unei artere importante a orașului ce mărginește partea nordică a platoului, locul real al execuției fiind situat în colțul opus (sud-estic) al Dealului Furcilor pe o ridicătură numită de către Rubin Patiția, „Cornul Pedelului (Podeiului)”.

Pentru a ne putea face o imagine asupra numărului mare de locuri publice de execuție de pe teritoriul Transilvaniei putem consulta Hărțile Iosefine (Josephinische Aufnahme) în care topografii armatei austrice au marcat cu conștinciozitate printre elementele importante de reper din teritoriu și aceste locuri de supliciu marcate prin simbolul unei spânzurători, uneori dublat de cuvântul “gericht”(germ. tribunal, justiție).

Toate aceste locuri de execuție sunt situate în apropierea localităților pe înălțimi care străjuiesc drumurile principale. Între localitățile Aiud și Colțești, pe firul văii Aiudului, sunt reprezentate patru astfel de amplasamente: la Aud, Aiudul de Sus, Măgina și Vălișoara.  La nord de Turda găsim locuri de execuție la Petreștii de Sus, între Tureni și Sândulești, Petreștii de Jos, Cheia, Borzești, Surduc și Buru. Pe distanța de 35 de km de la Alba Iulia la Zlatna, urmând firul văii Ampoiului, pe lângă cel din Alba Iulia existau alte trei astfel de locuri numele lor fiind păstrat uneori în toponimia locală, amplasamente pe care am încercat să le identificăm în teren.

Astfel dealul situat pe malul drept al Ampoiului la intrarea dinspre Alba Iulia în satul Șard se numeşte Poiană, iar bătrânii îi spuneau „Poiana Furcii”, toponim a cărui însemnătate începe să se piardă în conștiința locală. Un aspect interesant îl constituie faptul că  amplasamentul vechiului loc de execuție este încă străjuit de o troiță din lemn, veche și mâncată de intemperii, lângă care cineva a montat pe un stâlp metalic o antenă de satelit.

La câțiva kilometri în amonte, la ieșirea din satul Tăuți, în apropierea rezervației naturale Piatra Corbului, aceleași hărți înfățișează o altă spânzurătoare, locul purtând numele de Dumbrava Barată, iar amintirea locului de suplicu fiind pierdută complet din memoria colectivă.

Ultimul loc despre care vorbim în acest material se găsea în Zlatna pe un mic platou numit tot Dealul Furcilor situat în imediata apropiere a celor două biserci ortodoxe construite în sec al XV-lea, respectiv în 1774.

Preoții celor două parohii cunosc însemnătatea toponimului și povestesc că până nu demult pe micul platou se mai vedeau resturile unor cruci de piatră, probabil mormeintele unor condamnați, iar pe un fragment de cruce găsit întâmplător într-o fântână din apropiere s-a putut descifra un text în litere chirilice tradus astfel: “În acest loc și-au aflat moartea și cei cu vină și cei fără vină”, iar în partea de jos însemnarea: „Ridicat de Tanislav Ștefan”.

Tot la Zlatna la poalele dealului Măgura ne atrage atenția toponimul de Fântâna Spânzuraților care după spusele celor mai în vârstă ar fi fost tot un loc de execuție a condamnaților, probabil anterior celui amintit mai sus. După mijlocul secolului al XIX-lea Imperiul Habsburgic renunță la pedepsele medievale, condamnații fiind executați prin împușcare, fapt care va duce din nou la schimbarea locului de supliciu într-o poiană străjuită de brazi situată tot la poalele dealului Măgura care poartă denumirea „La Pușcărie“

Execuțiile și mutilările pentru diverse fapte mai mult sau puțin grave au marcat întreaga istorie a evului mediu european, caracterizat printr-un oarcare dispreț față de viața omului, supliciul public având în special rolul de intimidare a claselor sărace putând aminti aici însemnarea din 1562 a lui Ioan Belsius agent imperial și curier între curtea de la Praga și domul Moldovei, Desopt Vodă,  care cu toate că nu asistă la execuții în descrierea Moldovei amintește: “această țară poate fi numită țara schingiuiților, a celor chiorâți și orbiților, a ciungilor și a mutilaților”.

Spre deosebire de Moldova și Țara Românescă, în Tansilvania diferențele sociale erau amplificate de cele naționale, de statutul de națiune tolerată lipsită de drepturi a românilor despre care la 1848, Gh. Bariţiu scria: “Ceea ce în acea epocă nu se mai vedea nicăieri în Europa, se vedea în tot cuprinsul Transilvaniei, adică furcile şi spânzurătorile ridicate în permanenţă pe la toate comunele”.

Păstrarea în memoria colectivă a sensului toponimului de „furci” sau diferite alte toponime leagte de existența în trecut a unor locuri de supliciu în care, așa cum scria pe crucea de la Zlatna “și-au aflat moartea și cei cu vină și cei fără vină” reprezintă un gest de rememorare  și conștientizare a faptelor trecutului.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 17306 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

2 Comments

  1. In sfarsit cineva s-a gandit si la romanii din Cetatea Alba Iulia si imprejurimi.Sau cel putin vad eu sa se scrie ceva despre ei. Cum ii omorau cei infatisati in nenumaratele serbari ale cetatii, unde pot fi vazuti defiland cu atata pompa. As recomanda organizatorilor sa introduca si aceste scene deoarece ele constituiau principalul spectacol care-i deleita pe distinsii nobili din Cetate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*