Desfășurare de forțe în blocul „Turturica” din Alba Iulia. 500 de persoane au fost legitimate în urma unei acțiuni care s-a încheiat cu 3 sancțiuni

turturicaAgenţi ai Poliţiei municipiului Alba Iulia, ai Poliţiei Locale Alba Iulia, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, specialişti ai DSP Alba, SC Electrica şi Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Municipiului Alba Iulia au desfăşurat, marți, 14 februarie 2017, o amplă acţiune în blocul G2 situat pe str. Arnsberg nr. 20 în municipiul nostru. Echipele au acţionat astăzi între orele 7.00 şi 9.30. S-a urmărit prevenirea şi combaterea faptelor de natură antisocială, a furtului de energie electrică şi pe linie de sănătate publică. Totodată s-a vizat şi depistarea unor eventuale persoane certate cu legea, urmărite local sau naţional. Au fost legitimate aproape 500 de persoane. Poliţiştii locali au aplicat 3 sancţiuni contravenţionale ca urmare a depistării unor persoane care locuiau fără forme legale sau aveau expirate documentele de identitate. Nu au fost depistate persoane urmărite ca urmare a comiterii unor infracţiuni.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18693 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*