Desfășurare de forțe a polițiștilor din Alba. Amenzi de peste 120.000 de lei și bunuri confiscate, într-o singură zi, în urma unei acțiuni

pietoni amendatiInspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a organizat pe raza întregului judeţ, o acţiune în sistem integrat care a avut drept scop menținerea climatului de siguranță civică, prevenirea infracţiunilor, combaterea evaziunii fiscale şi creşterea siguranţei participanţilor la traficul rutier. La acţiune au participat peste 150 de polițiști din structurile de poliţie rutieră, ordine publică, investigaţii criminale, investigare a criminalităţii economice şi ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale care au constatat 18 infracţiuni din care 12 în flagrant delict şi au aplicat 546 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 123.307 lei.

La data de 2 aprilie 2015, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a organizat o acţiune cu efective mărite, fiind vizat atât în mediul urban cât şi în mediul rural.

În cadrul acestei acţiuni, poliţiştii au constatat 18 infracţiuni din care 4 de natură economico financiară, 3 judiciare, 8 la regimul circulaţiei rutiere şi 3 de altă natură, 12 dintre acestea fiind constatate în flagrant delict. Totodată au fost aplicate 546 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 123.307 lei din care 32 la Legea 61 din 1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială şi a liniştii publice, 22 la Legea 12/1990 privind activitatea de comercializare a bunurilor, 2 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, 456 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 28 la alte acte normative. Pentru nerespectarea regimului legal de viteză au fost aplicate 88 de sancţiuni contravenţionale, iar 5 au fost aplicate pentru consum de alcool. Au fost reţinute 10 permise de conducere şi au fost retrase 16 certificate de înmatriculare. Valoarea bunurilor confiscate a fost de 61.018 lei.

Exemple:

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică, împreună cu lucrători ai Comisariatului de Regim Silvic şi Cinegetic Cluj Napoca – I.S. Alba, au efectuat un control la o societate comercială din Alba Iulia ce are ca şi obiect de activitate exploatarea şi prelucrarea materialului lemnos.

În urma controlului s-a constatat că în perioada octombrie 2014 – ianuarie 2015, administratorul societăţii a comercializat cantitatea de 443,16 metri cubi material lemnos, fără a deţine documente legale de provenienţă şi fără să respecte prevederile legale privind utilizarea sistemului SUMAL. Faţă de administratorul societăţii a fost luată măsura sancționării contravenționale, conform art. 19 al.1, lit. a din Legea nr. 171/2010 şi art.7, alin.1, lit. k din H.G. 470/2014, cu amendă în valoare de 11. 000 lei, iar ca şi măsură complementară s-a dispus confiscarea valorică a cantității de 443,16 metri cubi material lemnos.

Tot ieri, 2 aprilie, în jurul orelor 1000, poliţiştii Biroului Rutier Sebeş, au depistat pe strada Dorin Pavel din municipiu, o autoutilitară încărcată cu 2.000 de kilograme de fier vechi pentru care şoferul nu a putut prezenta documente legale de proveniență şi transport. Conducătorul autoutilitarei a fost sancţionat contravenţional, iar întreaga cantitate de fier vechi a fost indisponibilizată, în vederea confiscării.

La ora 1327, pe strada Augustin Bena din Sebeș, poliţiştii Serviciului Rutier Alba l-au depistat pe G.V.M., de 50 de ani, din Sebeș, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influenţa alcoolului. În urma testării lui cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Sebeș unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de G.V.M. cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

În noaptea de 02/03.04.2015, la ora 03,31, poliţiştii Serviciului Rutier Alba au oprit pentru control, pe Calea Moţilor din Alba Iulia, un autoturism condus de B.V., de 35 de ani, din Aurel Vlaicu, judeţul Hunedoara. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Alba unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de B.V. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 20293 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*