Deputatul PSD de Alba, Ioan Dîrzu, este singurul membru din judeţ al Comisiei speciale privind Roşia Montană

ioan dirzuSingurul parlamentar de Alba propus şi ales în Comisia specială privind Roşia Montană este deputatul PSD de Alba şi de Apuseni, dr. Ioan Dîrzu. Alegerea deputatului confirmă atenţia pe care PSD a acordat-o în ultima perioadă organizaţiei sale din Alba prin promovarea de către Guvernul României a mai multor proiecte la nivelul judeţului Alba precum investiţia din Sebeş, realizarea autostrăzii Turda-Sebeş sau finanţarea modernizării Cupru Min. “Mă bucur că am fost susţinut de conducerea PSD şi de către premierul Victor Ponta pentru a face parte din această Comisie specială extrem de importantă pentru zona Apusenilor şi judeţul Alba. Angajamentul meu faţă de cetăţenii din Alba a fost de a avea puterea de a face auzită vocea judeţului la Bucureşti, iar această comisie este rezultatul muncii pe care am realizat-o împreună cu colegii mei din PSD în aceste prime 10 luni de mandat. Solicit astfel tuturor cetăţenilor din Alba, susţinători sau opozanţi, informaţi sau mai puţin informaţi, să nu ezite să ne contacteze pentru a-şi exprima opinia cu privire la proiectul Roşia Montană” a explicat preşedintele PSD Alba, Ioan Dîrzu. Plenul comun al Parlamentului a aprobat cu 312 voturi pentru, cinci împotriva şi 15 abţineri, componenţa nominală a Comisie speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru avizarea Proiectului de Lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România. Comisia parlamentară va avea în total 21 de membri din care opt PSD, cinci locuri PNL, două locuri PDL, două locuri PPDD, două locuri UDMR, un loc Grupul minorităţi naţionale altele decât cel al UDMR şi un loc PC. Astfel, Biroul Comisiei speciale va fi compus dintr-un preşedinte, aparţinând grupurilor PSD, un vicepreşedinte PNL, un vicepreşedinte PDL, un vicepreşedinte PP-DD, iar secretarul este alocat grupului PC. Din partea PSD din Comisia specială vor face parte deputaţii Ioan Dîrzu, Florin Iordache, Viorel Ştefan, Gheorghe Emacu şi senatorii Ioan Chelaru, Gabriela Firea, Toni Greblă şi Darius Bogdan Vâlcov.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 15814 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

1 Comment

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*