Deputatul Partidului Nostru, Cornel-George Comşa, consideră că respingerea OUG 55/2014 privind migraţia aleşilor locali este un gest de credibilitate

comsaVotul de astăzi din Camera Deputaţilor de respingere a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 55/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind administraţia publică locală, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 646/2 septembrie 2014, care permitea migraţia aleşilor locali şi judeţeni dintr-un partid în altul, constituie un gest de credibilitate politică, a apreciat deputatul Partidului Nostru Cornel-George Comşa. Potrivit unui comunicat de presă remis miercuri, parlamentarul de Alba susţine că proiectul de lege care viza aprobarea OUG 55/2014 este în detrimentul cetăţenilor României, deoarece legiferarea migraţiei politice ar duce la schimbarea fundamentală a opţiunilor exprimate de electorat la alegerile locale din 2012.

„Votul de azi din plenul Camerei Deputaţilor este unul normal, firesc, într-un cadru democratic spre care tindem cu toţii. S-a dovedit că Parlamentul nu este un apanaj al Guvernului şi nu votează după cum doreşte unul sau altul dintre guvernanţi. Personal, nu consider necesar ca un fenomen respins cu vehemenţă de către toate partidele politice după 1990, precum traseismul politic, să fie impus de Guvern printr-o Ordonanţă de Urgenţă. Actele normative «de urgenţă» ar trebui adoptate doar în cazuri de urgenţă, nu pentru a facilita trecerea unor primari, preşedinţi de Consilii Judeţene şi a consilierilor locali şi judeţeni de la un partid la altul, aşa cum le dictează anumite interese de moment şi chiar înaintea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale. Este evident că marea majoritate a primarilor şi consilierilor intenţionează să se înscrie în PSD şi în partidele sale satelitare, precum UNPR şi PLR. În aceste condiţii, ar fi în pericol formaţiunile politice mai mici, care riscă să îşi piardă puţinii aleşi pe care-i au, şi, implicit, actul democratic în general, prin dispariţia opoziţiei din multe consilii locale şi judeţene din ţară”, a subliniat Cornel George Comşa.

Deputatul Partidului Nostru a mai afirmat că respingerea de miercuri a OUG 55/2014 este un prim pas în anularea actului normativ respectiv, deoarece Senatul este camera decizională pe această lege organică.

„Consider că trebuie să dăm dovadă de responsabilitate politică şi de respect faţă de alegători. Nu poţi să pui un termen de 45 de zile în care primarii să se gândească în ce partid să activeze, este ca şi cum îi forţezi să îşi ghicească viitorul! Scena politică românească încă nu funcţionează într-un regim de predictibilitate, astfel încât este dificil de previzionat ce se poate întâmpla peste o lună, şase luni sau un an. În consecinţă, îmi exprim încrederea că respectivul proiect de lege va fi respins definitiv de către senatori”, a conchis Cornel George Comşa.

Biroul de Presă al deputatului de Alba Cornel-George Comşa

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19286 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*