Denisa Moga, o tânără artistă din Sebeș, recital în deschiderea concertului susținut de Alina Eremia la Zilele Municipiului. „E un vis împlinit, e idolul meu!”

denisa moga sebesZilele Municipiului Sebeș, care vor avea loc între 18 și 20 august, reprezintă un bun prilej și pentru tinerii artiști din localitate de a-și demonstra talentul în fața publicului care va fi prezent la scena din Parcul Arini. Printre ei se numără și Denisa Moga, o adolescentă care își dorește o carieră de succes în lumea muzicii.

PROGRAMUL Zilelor Municipiului Sebeș îl găsiți AICI

Așadar, vineri, 18 august, începând cu ora 17.00, pe scena din Parcul Arini vor urca mai mulți artiști locali care, potrivit organizatorilor,  vor cânta în deschiderea concertelor susținute de Amna, Alina Eremia și 3 SudEst. Este vorba despre Denisa Moga, Giulia Medrea, Our Band, Green Line, Nexxt Band. De asemenea, spectatorii vor asista la momente artistice de dans sportiv şi modern cu Fantasy Dance (coregraf Ema Şalapi) şi Clubul Samara (coordonator Elena Damian).

sebes moga denisa“Alina Eremia este artista care mă inspiră. O urmăresc de când s-a lansat și mă regăsesc în fiecare dintre piesele ei. I-am ascultat interviurile și am rămas surprinsă că, inclusiv în viața de zi cu zi, avem foarte multe lucruri în comun.”, povestea Denisa Moga, într-un interviu acordat, acum câteva luni, în Revista ProAlba (interviul complet AICI)   

„Faptul că voi avea șansa să cânt în deschiderea concertului Alinei Eremia, precum și a unor artiști precum Amna sau cei de la 3SudEst, reprezintă pentru mine un vis împlinit. Le mulțumesc, pe această cale, organizatorilor care au dat șansa unor tineri ca mine să se afirme alături de mari nume din industria muzicală”, a mai precizat Denisa Moga.

moga denisaDe altfel, în 24 iunie, Denisa Moga a susținut un recital, foarte bine primit de public, în deschiderea unui concert al cunoscutei formații Bere Gratis. Evenimentul, la care au luat parte sute de persoane, a avut loc în cadrul evenimentului ”Ziua Rozelor”, care s-a desfășurat în Parcul Rozelor de la Ciumbrud. (detalii AICI)

Despre Redacția ProAlba 37494 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*