Defecțiunea rețelei de gaze din Alba Iulia a fost remediată. Alimentarea cu gaze naturale către cei circa 5000 de consumatori a fost reluată

aragazVă reamintim faptul că miercuri, 27 ianuarie, echipe ale E.On Gaz au intervenit pentru remedierea unei defecțiuni la rețeaua de gaze din zona străzii Vasile Goldiș din Alba Iulia. În urma avariei, circa 5000 de consumatori au rămas fără alimetare cu gaze naturale. Mai multe despre defecțiune și intervenție găsiți aici.

E.ON Distribuţie România a remediat, în cursul zilei de joi, 28 ianuarie, avaria survenită în sistemul de distribuţie a gazelor naturale din Alba Iulia. Începând cu ora 12 se reia treptat alimentarea cu gaze naturale pentru consumatorii din zona afectată care se află la domiciliu, conform normelor de siguranţă din domeniu.

Consumatorii care nu sunt acasă, sunt rugaţi ca atunci când revin la domiciliu să anunţe dispeceratul de urgenţă al companiei în vederea reluării serviciului de distribuţie. Echipele de intervenţie se află în continuare pe teren şi depun toate eforturile pentru a răspunde cât mai rapid solicitărilor.

Compania reiterează apelul către consumatorii din zona afectată să supravegheze modul de funcţionare a aparatelor circa 30 de minute după reluarea alimentării şi în cazul în care simt miros de gaz să apeleze dispeceratul de urgenţă al E.ON Distribuţie România la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 sau 0265.200.928.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 21796 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*