Debut excelent pentru „Sărbătoarea Muzicii” de la Alba Iulia. Cantabile, Nico și Radu Nechifor au făcut spectacol

18 sarbatoarea muziciiÎn ciuda vremii deloc prietenoase, albaiulienii au ținut să fie prezenți, vineri, în prima seară a manifestărilor prilejuite de „Sărbătoarea Muzicii”, eveniment care se desfășoară în orașul nostru în perioada 20-22 iunie. Totul a debutat cu ceremonialul ridicării orașului Apulum la grad de municipiu, în cadrul unui frumos spectacol de reenactment ai cărui protagoniști au fost cei din Garda Romană și Lupii Apoulonului. Ulterior, salvele de tun trase în onoarea festivalului și defilarea Gărzii Cetății au pregătit atmosfera muzicală care a urmat. De notat prestația, de ce nu regală, a celor din Cvartetul Cantabile care nu s-au aflat pentru prima oară la Alba Iulia și care au reușit să transmită publicului un mesaj de excepție. Concertul „Selecțiuni din muzica sferelor” a fost, la rândul său, unul excelent. Acordurile naiului lui Radu Zamfir au fost integrate în teme muzicale din folclor, jazz, clasic și pop rock. Alături de Zamfir, pe scenă au urcat Ionuț Fulea, Vlad Simion, Vizi Imre sau Nico a căror prestașie artistică a fost mai mult decât la înălțime. Seara s-a încheiat cu o paradă de deschidere a Festivalului Cetăților Dacice, eveniment care are loc în 21 și 22 iunie, la Ighiu. Nu uitați, Sărbătoarea Muzicii continuă la Alba Iulia sâmbătă și duminică, după următorul program:

Sâmbătă, 21 iunie 2014

20:00 –Fragment din musicalul „Aida”, după un concept de  Elton John & Tim Rice

cu: Cantabile the London Quartet

20.30 – Aida de Giuseppe Verdi – Opera Natională Română Cluj-Napoca – un spectacol de operă unic, cu peste 500 de personaje, într-o cetate unică în Europa

Duminică, 22 iunie 2014

20:30 – Concert „3 O’clock” – cocktail de jazz, swing, boogie-woogie si soul

Piața Cetății

21:00 –Concert Bonnie Tyler

Un nume urias, o legendăa rock-ului. O artistă colosală vine în Cealaltă Capitală!

Piața Cetății

 

Despre Redacția ProAlba 37252 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*