De Paște, iepurașul le aduce albaiulienilor Bazin Olimpic… cu apă

bazin olimpicVestea bună a venit în cursul zilei de marți, de la vicepreședintele Consiliului Județean, Florin Roman, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc la sediul PNL din Alba Iulia. Potrivit lui Roman, lucrările de interior de la Bazinul Olimpic din Alba Iulia vor fi terminate până de Paște. Confirmarea a venit în urma discuțiilor pe care vicele le-a avut cu Manuela Pătrășcoiu, preşedintele CNI, și cu Mihai Mândruțiu, directorul TIM SA (firma care execută lucrările). Pentru finalizarea lucrărilor mai sunt de achitat 1,6 milioane de lei, sumă ce va fi plătită integral în luna februarie, după aprobarea bugetului pe 2014. Începând de săptămâna viitoare, va începe montarea instalației și a ventilației, lucrări executate de o firmă din capitală, respectiv o societate din Alba Iulia. Scaunele ce urmează a fi amplasate în incinta Bazinului au fost comandate și urmează să sosească în aproximativ șase săptămâni. Pe lângă instalații, vor fi montați și senzorii de monitorizare a temperaturii apei și a temperaturii din incintă, precum și tabela.

Ceea ce este precizat mai sus reprezintă doar inaugurarea interioară a Bazinului Olimpic, lucrările din exterior revenind Primăriei, despre care Roman crede că vor fi și ele finalizate. „Acolo este războiul de pe lume. Arată groaznic”, a spus acesta.

Dacă așa va fi… vom vedea. Una peste alta, speranța moare ultima. Așteptăm cu sufletul la gură această inaugurare și de ce nu, tăieri de panglici :).

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22039 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*