Daniel Breaz, senator de Alba: „Nici vorbă de drept la replica USR-PLUS”

Foarte mulți politicieni, precum cei ce fac parte din gruparea USR-PLUS, nu au, din păcate, harta bunăstării cetățenilor în față. Ci doar un zid plasat între ei și cetățean. Probabil un zid construit din disperare, impulsionați fiind de propria neștiință, pe fundalul faptului că ei niciodată nu au bifat vreo realizare, nu au avut proiecte durabile și nu au fost preocupați de pulsul localităților, ci doar de ascensiunea personală. Obiective superficiale ca asigurarea unor locuri călduțe, pe liste, la viitoarele alegeri parlamentare, par să fie mai importante pentru unii candidați decât orașul în care poate au crescut, s-au maturizat și dezvoltat.
Din spatele zidului creat, s-au obișnuit să fie agresivi, să folosească atacuri la persoană de o calitate joasă și să denigreze pe oricine s-a arătat preocupat de binele cetățenilor. Iar această atitudine pare a fi singura lor strategie – aceea de adânci clivajele în societate, de a dezbina, a eticheta grobian categoriile defavorizate precum șomerii, vârstnicii, persoanele cu handicap și altele. Sunt precum trollii, ei nu au nici curajul de a-și asuma mesajele, replicile, folosindu-se doar de eticheta unui anonim „birou de presă USR-PLUS”.
Și acesta este un alt zid, unul care maschează lipsa de leadership, degringolada organizațională din interior. Monologuri stridente sunt “aruncate” într-un joc al politicii de suprafață, una de cea mai joasă speță, caracterizată fiind mai degrabă de apatia pentru soluții și proiecte sustenabile.
Zidurile lor formează cetatea superficialității și a nepăsării. Din interiorul acestei cetăți fortificată cu agresivitate și mediocritate, răsar formele fără fond marca USR-PLUS.
Daniel Breaz, senator de Alba
Despre Redacția ProAlba 37494 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*