Cugir: Acțiune de amploare a poliției. Un tânăr a fost prins la volan sub influența unor substanțe psihoactive

La data de 30 – 31 mai 2020, în intervalul orar 22.00 – 01.00, polițiștii Serviciului Rutier, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Acțiuni Speciale, Poliției Orașului Cugir și polițiști locali au acționat, pe raza orașului Cugir, pentru creșterea siguranței rutiere și depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive. Cu ocazia acțiunii au fost controlate 67 de autovehicule,  legitimate 87 de persoane și  au fost constatate 11 de abateri de natură contravențională, în valoare de 3.330 de lei. De asemenea, a fost constată o infracțiune la regimul rutier. 

Exemple:

La data de 30 mai 2020, în jurul orei 23.00, polițiștii Serviciului Rutier Alba l-au depistat pe un bărbat de 31 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism pe strada Victoriei din Cugir, fiind sub influența unor substanțe psihoactive. În urma testării conducătorului auto cu aparatul Drug Test, a rezultat prezența unor substanțe interzise în corp, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge. Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive. 

Urmărit național prins de polițiști la Cugir

La data de 30 mai 2019, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Cugir l-au identificat și reținut, pe raza orașului, pe un tânăr de 23 de ani, din Cugir, care era urmărit la nivel național. Față de tânăr, Judecătoria Alba Iulia a dispus măsura  educativă  privativă de libertate a internării într-un centru  educativ până la trei ani și era dat în urmărire, la nivel național, din data de 29 mai 2020, pentru comiterea infracțiunilor de furt și tâlhărie. Urmăritul a fost depus la Centrul de Reeducare Buziaș, petru executarea pedepsei.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22884 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*