CSU Alba Iulia a învins pe Universitatea Cluj-Napoca cu scorul de 80-32

csu vs piestanske cajky 39Echipa universitară a învinsă sâmbătă după-amiaza, pe teren propriu, scor 80-32 (28-5, 14-11, 19-5, 19-11), pe Universitatea Cluj-Napoca, într-o partidă care a contat pentru etapa a XXVI-a, ultima din sezonul regulat al Ligii Naționale la baschet feminin, Divizia A. Disputa a fost una cu ușor aer de vacanță, având în vedere că formația oaspete și-a încheiat sezonul, în timp ce gazdele intră într-o scurtă pauză înaintea debutului de playoff, care va avea loc pe data de 2 aprilie. Confruntarea a fost dominată de trupa antrenată de Miroslav Popov pe tot parcursul celor 40 de minute, care au jucat probabil nici la jumătate din capacitate, diferența de pe tabelă putând fi chiar mai mare.

CSU a intrat bine în meci și a luat repede avantaj confortabil pe tabelă, după primul sfert diferența fiind 23 de puncte. Până la pauza mare sportivele din Alba Iulia s-au mai relaxat și nu au mai marcat atat de mult, scorul după două pătrimi fiind de 42-16. Nicio schimbare nici după revenirea de la cabine, când jocul a decurs într-o singură direcție, iar diferența de puncte pe tabelă a continuat să crească, în final cele două echipe fiind despărțite de 48 de lungimi. De menționat este faptul că tehnicianul sârb de la CSU a mizat în partida cu clujencele pe doar 7 jucătoare, nefiind folosite Marina Mandic (răcită), respectiv Tiffany Brown și Khadijah Whittington (menajate din cauza unor accidentări minore).

Cu acest succes, CSU Alba Iulia încheie sezonul regulat pe poziția secundă, cu 24 de victorii și doar 2 înfrângeri, în timp ce Universitatea Cluj-Napoca termină campionatul pe locul 12, cu 5 partide câștigate și 21 pierdute. Pentru universitare urmează playoff-ul, care va debuta în data de 2 aprilie cu sfertul de finală împotriva formației CSM Satu Mare.

Statistică CSU Alba Iulia: Ildiko Nagy – 22 de puncte, 11 recuperări și 2 pase decisive, Breanna Salley – 13 puncte, 8 recuperări și 8 pase decisive, Annemarie Părău – 13 puncte, 5 recuperări și 8 pase decisive, Chastity Reed – 12 puncte, 2 recuperări și 2 pase decisive, Larisa Toma – 9 puncte, 12 recuperări și 3 pase decisive, Alexandra Uiuiu – 9 puncte, 5 recuperări și 4 pase decisive și Sasa Cadjo – 2 puncte, 5 recuperări și o pasă decisivă.

Declarație Miroslav Popov, antrenor CSU Alba Iulia: Această ultimă partidă din sezonul regulat a fost ca una amicală, deoarece am întâlnit o echipă care nu-și mai dorea nimic și căreia îi suntem clar superiori. Noi ne-am dorit însă să câștigăm, chiar dacă s-a văzut o relaxare în joc, pentru a încheia așa cum se cuvine un sezon, până în acest moment, foarte reușit. Sunt foarte mulțumit de sezonul avut, locul 2 în clasament este unul mai mult decât mulțumitor, cred că ne-am descurcat excelent, iar în continuare ne concentrăm pe playoff-ul ce va urma.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 21549 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*