Corneliu Coposu, 100 de ani de la naștere

coposuRomânia aniversează, în acest sfârșit de primăvară, 100 de ani de la naşterea lui Corneliu Coposu, un simbol al rezistenţei anti-comuniste. Născut la 20 mai 1914, Corneliu Coposu a fost un proeminent om politic, preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, senator, lider al opoziţiei din România postcomunistă şi, din păcate, fost deţinut politic sub regimul comunist. A activat ca secretar personal şi ulterior ca secretar politic al lui Iuliu Maniu, modelul şi mentorul său, pe care l-a însoţit în toate misiunile sale politice. În 1947, comuniştii sprijiniţi de Moscova au preluat puterea în România şi l-au arestat, împreună cu întreaga conducere a PNŢ, în ceea ce s-a numit „înscenarea de la Tămădău”. Până în 1956 a fost ţinut în arest preventiv, fără să fie judecat. În 1956 i s-a înscenat un proces pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare” şi pentru „crimă contra reformelor sociale”, fiind condamnat la muncă silnică pe viaţă. Până în 1962 a fost închis într-un regim sever de izolare la penitenciarul Râmnicu Sărat. În 1964 a fost pus în libertate, după 17 ani de detenţie, dintre care opt de izolare. Când a ieşit din închisoare, Corneliu Coposu, un fost campion de haltere în cadrul Clubului Sportiv Universitar, pierduse jumătate din greutatea sa corporală şi avea dificultăţi de vorbire, după lungi ani petrecuţi în regim de izolare. Deşi avea o diplomă în ştiinţe juridice la Universitatea din Cluj, nu i s-a permis să practice dreptul în perioada comunistă. El a lucrat mai mulţi ani ca mecanic pe un şantier de construcţii şi apoi ca si contabil. După ce dictatorul Nicolae Ceauşescu a fost omorât la Revoluţia din 1989, Corneliu Coposu a devenit unul dintre politicienii cei mai activi din România. Deşi sever sabotat şi calomniat de regimul Iliescu, Corneliu Coposu a readus la viaţă PNŢ-ul, care fusese interzis, şi l-a transformat în coloana vertebrală a coaliţiei electorale şi politice cunoscută sub numele de Convenţia Democrată. Corneliu Coposu a reuşit să-i convingă pe liderii partidelor din opoziţie şi ai asociaţiilor civice că singura modalitate de a învinge puterea hegemonică a preşedintelui Ion Iliescu şi a Frontului Salvării Naţionale era cea a opoziţiei unite. Corneliu Coposu a încetat din viaţă la 81 de ani, după ce a suferit un atac de cord. Moartea sa, în noiembrie 1995, a generat un imens val de simpatie populară pentru forţele politice anticomuniste din alin popaRomânia. Deşi nu a beneficiat de funeralii naţionale, la înmormântarea sa au participat sute de mii de oameni, veniţi din întreaga ţară. Acest curent de simpatie a contribuit la victoria Convenţiei Democrate la alegerile generale din 1996. Marele merit al seniorului a fost acela că, prin prestația sa, chiar dacă toată perioada de după 1989 a trăit-o în opoziție, a reușit să pună istoria României pe cursul ei firesc. Iar faptul că astăzi România este membru NATO și membră a Uniunii Europene este o confirmare a viziunii Seniorului. „Nu contează persoana mea, important este să rămână o atitudine”, spunea Coposu. Atitudinea a rămas – iar noi, în ciuda greutății de a umple golul rămas după dispariția lui, ne străduim să fim continuatorii liniei sale, să ne potrivim aspirațiile după normalitatea pe care toată lumea o așteaptă. Multe vorbe înțelepte a lăsat în urma sa Corneliu COPOSU. Dar dintre toate, cred ca cea referitoare la neabdicarea de la principii nu numai că l-a caracterizat în întreaga sa existență, dar cred că trebuie să ne fie și nouă o călăuză în viață: „Principiile nu se negociază A-ți respecta principiile este o condiție sine qua non a unui om care vrea să fie un om politic și nu un politician”. Un membru al familiei mele, parintele profesor Ilie Racovițan, Dumnezeu să-l odihnească, a fost coleg de clasă cu Seniorul, la liceu, la Blaj. Părintele a făcut și el ani grei de pușcărie din cauza convingerilor religioase. A fost arestat de patru ori. Il țineau închis câtiva ani după care îl eliberau. De trei ori, îmi povestea, l-au luat în ziua lui de naștere. A fost preotul, care, în 1957, fiind pentru o scurtă perioadă liber, m-a botezat acasă, la dorința familiei, în religia pe care comuniștii o desființaseră. Doar prin lege nu și în fapt. Părintele mi-a zis că prin anii 70-80 coresponda cu Coposu. Bineînțeles că plicurile veneau întotdeauna desfăcute. Despre colegul lui de liceu, părintele mi-a spus: „Corneliu a fost cu un cap, în liceu, mai mare decât noi și la propriu și la figurat”. Seniorul  a avut curajul și viziunea să-și înscrie partidul încă din clandestinitate, folosindu-se de bunăvoința ambasadorului de atunci a Olandei în România, în Internaționala Creștin Democrată. Era 2 februarie 1987. Bunul său prieten, Wilfried Martens, lider creștin democrat incontestabil, mulți ani președinte al Partidului Popular European, spunea despre Corneliu Coposu: „În timpul îndelungatului calvar al României, Corneliu Coposu a fost marele simbol de speranță, onoare, inteligență și forță umană. Pentru mine, care am avut privilegiul de a-l cunoaște, a fost unul dintre puținii oameni politici pe care nu am putut să nu-i admir. Avea un stil care nu se întâlnește decât de puține ori într-un secol. Într-o viață în care au apărut multe tentații care-l puteau face să renunțe ușor sau să accepte frustrările mai confortabile ale exilului, refuzul său a fost extraordinar. A fost o tragedie pentru România, cât și pentru civilizația europeană, faptul că el nu a avut șansa de a conduce țara, de a construi o democrație robustă și tolerantă, o democrație care să aducă România în centrul civilizației europene, civilizația pentru care Coposu a fost un exemplu așa de mare.” Mulți spun despre Corneliu Coposu că ar fi fost președintele moral al României. Eu aș merge mai departe, afirmând că: Seniorul a rămas chiar după trecerea sa în eternitate, președintele moral al țării noastre!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Alin Popa

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18859 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*