Cornel Comșa: „Dezbinarea PP-DD nu are acoperire în realitate. Alba e una din cele mai puternice filialele din țară”

comsaPrezent la Alba Iulia în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc duminică, deputatul de Alba Cornel Comșa a ținut să facă mai multe referiri la mult discutatul subiect al „pulverizării” PP-DD. „Vreau să demontez această teorie a dezbinării PP-DD. Majoritatea celor care au plecat din grupul PP-DD nu au mers către o altă formațiune, ci au rămas independenți. Pot reveni oricând. Sunt însă persoane care nu au avut în „spate” o organizație județeană puternică si în aceste condiții, venind pe ultima sută de metri au și plecat pe prima sută de metri. Deputații care au plecat nu au facut decât să consolideze grupul PP-DD din Cameră, ne-au unit și ne-au întărit. Singura problemă pe care o are partidul nostru în aceste săptămâni este lipsa tribunei de la care putem să ne exprimăm către cetățeni, OTV-ul. Odată cu redeschiderea acestui canal media, sunt convins că partidul se va revigora”, a explicat Comșa. În clipa de față, la nivel national, PP-DD numără 47 de Organizații județene și de sector. Organizația din Alba este una dintre cele mai puternice din țară și a primit în permanență aprecieri din partea conducerii partidului și a lui Dan Diaconescu.

„Cu Dan Diaconescu m-am întâlnit de curând, la momentul excluderii din PP-DD a lui Radu Popa. Mi-a spus și de această dată că Organizația Alba este una dintre cele mai serioase și eficiente din țară. Rămânem o filială stabilă, avem consilieri locali și județeni care își respectă electoratul și comunitățile din care provin.” a precizat Cornel Comșa.

Deputatul de Alba a mai anunțat că ținta sa pentru perioada imediat următoare este întărirea Organizației Alba a PP-DD. „La momentul acesta, PP_DD are filiale în 62 de localități din județul nostru. Pe perioada vacanței parlamentare, obiectivul nostru numărul 1 este acela de a consolida partidul. Practic, eu îmi doresc ca până în toamnă să avem filiale PP-DD în toate cele 78 de unități administrative teritoriale ale județului”, a conchis Cornel Comșa.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19533 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*