Consiliul pentru Dezvoltare Regională al Regiunii Centru se reunește la Sfântu Gheorghe

adrMunicipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna, va fi gazda întâlnirii de lucru dintre reprezentanţii administrației publice locale din Regiunea Centru. Aceștia se întâlnesc în ședința trimestrială a CDR Centru, care se va desfășura la sediul Consiliului Județean Covasna, joi, 10 iunie, începând cu ora 11. La şedinţa organizată de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru vor participa preşedinţii celor şase Consilii judeţene din Regiunea Centru, precum şi primarii nominalizaţi ca reprezentanţi ai municipiilor, ai oraşelor şi comunelor din fiecare judeţ.

În cadrul acestei Ședințe a CDR Centru se vor supune aprobării membrilor acestui for decizional de la nivel regional atât Raportul de activitate al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru pe anul 2012, cât și Raportul execuţiei bugetare a ADR Centru pentru anul 2012, însoțit de Raportul Comisiei de Cenzori și Raportul de audit pentru anul trecut.

Un punct foarte important, pentru dezbaterea gradului de absorbție a fondurilor nerambursabile la nivel regional, dar și a soluțiilor la problemelor apărute în implementarea proiectelor, îl va constitui analiza stadiului de implementare a Programului Regio, a proiectelor aflate în derulare în toate cele șase județe ale Regiunii. Această analiză va fi completată de prezentarea unei situații în care sunt corelate proiectele finanţate sau finanţabile la nivelul Regiunii Centru din fonduri publice, precum și informațiile de ultimă oră din cadrul ședinței Comitetului de Monitorizare al Programului Operațional Regional, ce s-a desfășurat la sfârșitul lunii mai 2013.

Tot în cadrul acestei ședințe, membrii CDR Centru vor dezbate propunerea de aprobare a realocării fondurilor disponibile pe domeniul major de intervenţie 3.3. la nivelul Regiunii Centru către domeniul major de intervenţie 3.1 al Axei prioritare 3 a POR 2007-2013, în vederea utilizării sumei rămase pe DMI 3.3 pentru depunerea unui nou proiect, precum și propunerea de modificare a Bugetului multianual de venituri și cheltuieli al ADR Centru pentru anii 2013-2015,  prin transferul unei sume între 2 linii bugetare. Participanții la ședința de la Sfântu Gheorghe vor analiza activitatea derulată de către Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Creșterea Competitivității Economice din cadrul ADR Centru, stadiul pregătirii Regiunii Centru pentru noua perioadă de programare 2014-2020 și informațiile privind Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, ca instrument european de cooperare macroregională. În ceea ce privește proiectele de impact regional, membrii CDR Centru vor dezbate proiectul de hotărâre privind aprobarea participării ADR Centru în proiectul RealSEAP – destinat sprijinirii la nivel european în implementarea Planurilor de Acțiune pentru Energie Durabilă. Acest proiect este important din punct de vedere strategic, atât prin prisma Strategiei Europa 2020, cât și din cea a preocupărilor regionale pentru utilizarea eficientă a energiei, pe care ADR Centru le susține activ din 2008.

„În cadrul ședinței trimestriale a membrilor CDR Centru vom aborda o preocupare instituțională la nivelul întregii regiuni, discutând despre pregătirea ADR Centru pentru asimilarea unor noi programe de finanțare nerambursabilă. Partenerii noștri sunt acum mult mai informați și mai avizați, deoarece exact în această perioadă organizăm întâlnirile grupurilor de lucru județene, implicate în pregătirea portofoliului de proiecte pentru noua perioadă de programare. Din acest punct de vedere, analiza stadiului de implementare a programului Regio la nivel național și regional, sau discutarea problemelor cu care se confruntă beneficiarii de fonduri, sunt subiectele care ne permit să pregătim un cadru propice dezvoltării regionale. Acest cadru de referință ne va susține în abordarea realistă a direcțiilor de dezvoltare regională pe viitor”, a declarat Simion Creţu, director general ADR Centru.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22082 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*