Confruntare între Mircea Hava (declarație în articol) și Ion Dumitrel pentru funcția de Președinte al PNL Alba

Duminică, potrivit unor surse politice, Ion Dumitrel și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al Organizației Județene a PNL Alba, la alegerile care vor avea loc în data de 6 august, cu participarea a 420 de delegați din întreg județul, în cadrul ședinței urmând a fi aleși membrii BPJ, trezorierul, precum și presedinții CoAJ și Comisiei Județene de Revizie și Cenzori (CJRC). În data de 25 septembrie, la București va avea loc Congresul Național al PNL, unde organizația județului Alba va fi reprezentată de o delegație numeroasă, fiind printre primele trei din țară.

Câteva ore mai târziu, Mircea Hava a anunțat că și-a depus și el candidatura. Iată mesajul postat de pagina sa de socializare:

„Azi, am ales să merg mai departe! Ca întotdeauna, indiferent de vremuri, am ales să rămân alături de singurul partid și singura echipă în care am crezut. Candidez pentru un nou mandat de președinte al PNL Alba nu pentru că așa trebuie sau îmi cere cineva, ci pentru că așa simt. Să fiu alaturi de toti cei care vor ca PNL să revină la un acronim ce trebuie revizuit si extins la Poate Ne Luptam pentru ce merită, nu între noi. Toată experiența politică nu te lămurește ce să decizi și ce să faci în asemnea perioade, dar eu cred, totuși, că putem mai mult de atât. Ca partid și oameni!

Ani la rând, alături de colegii mei, am intrat în alegeri și am câștigat încrederea oamenilor. Uniți, sinceri, determinați. Prieteni, camarazi. Am avut, de fiecare dată, ca Președinte al PNL Alba, un singur principiu: că o echipă unită este imbatabilă. Că profesioniștii atrag lângă ei profesioniști. Că moralitatea nu-și găsește loc decât lângă moralitate. Că demnitatea nu are sinonim.

Sunt la capătul unei campanii interne, în care am înțeles că, de multe ori și din diverse motive, poșta partidului a încurcat de multe ori destinatarul. Dacă PNL Alba a rămas la cadența și performanța cu care s-a obișnuit lumea, nu a fost întotdeauna cu cei din fruntea partidului atenți la mesajele celor de la baza lui. Iar asta, pentru mine, ca primar cu 6 mandate, va rămâne, întotdeauna, o lecție cât pentru o viață: răspunsul pentru orice problema de la vârf vine întotdeauna de jos, de la cei pe care romanii îi cred, le cer soluții la probleme, au așteptări de la ei și îi voteaza direct: primarii. Mi-o confirmă și albaiulienii cu care mă întâlnesc în fiecare zi. Pentru ei, dacă va fi nevoie, voi face orice să aducem Alba Iulia acolo unde am lăsat-o eu și echipa mea.

Experiența îmi spune, fără dubii, că un PNL puternic este un PNL care pune preț pe primari. Sunt aleșii direcți ai cetățenilor și trebuie să se regăsească, fără discuție, în Biroul Politic Județean. Să fie cei care dau, dincolo de orice control de la “butoane”, direcția în care trebuie să mergem. Să rămână oamenii care inspiră comunități și care respiră integritate.

Aud tot mai des, că se vorbește de salvarea PNL. Nimic mai greșit. Singurul lucru de care trebuie să ne ferim sunt aceia care aduc dezbinare, strategi ai jocurilor de culise și ai algoritmilor interesului personal sau de grup. PNL Alba trebuie să rămână organizația lui “Prin noi înșine”, nu “pentru noi înșine”.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 26798 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*