Comunicat presă|Mergeți cu Rotar…și Blajul va fi bine!

Odată la patru ani vine și ora bilanțului, momentul când e bine și necesar să privim retrospectiv și să analizăm cu cât mai multă obiectivitate de unde am plecat, care au fost speranțele noastre, care au fost prioritățile noastre, cât am muncit pentru ele și ce am realizat.

Este momentul potrivit de a transmite un mesaj despre modul cum am reușit să punem Blajul înainte de toate, ducând la bun sfârșit proiectele asumate acum patru ani!

În această perioadă  am consolidat realizările comunității noastre, prin finalizarea unor importante proiecte de dezvoltare durabilă, care au deschis pentru Blaj noi perspective de creștere socio-economică.

Marile proiecte de infrastructură, investițiile în cultură, sănătate, educație și sport au făcut din Blaj și din zona Târnavelor un etalon în ceea ce privește dezvoltarea unei comunități, în care calitatea vieții a crescut de la an la an.

Dezvoltarea economică, cu Blajul locomotivă a economiei, a transformat Valea Târnavelor într-o zonă extrem de atractivă și de apreciată. Prin investițiile finalizate, prin evenimentele istorice, culturale și sportive în care Blajul a fost actor principal sau pe care le-a găzduit, Blajul și județul Alba au câștigat în imagine, atât pe plan național, cât și internațional, despre comunitatea noastră vorbindu-se la superlativ!

Cine ar fi crezut, în urmă cu câțiva ani, că „Mica Romă” – orașul din inima Transilvaniei – în fapt MARELE BLAJ va aduce atâtea satisfacții, punând Blajul și Alba pe harta lumii evenimentelor economice, culturale, spotive, spirituale…

Totul a fost posibil datorită unor oameni hotărâți în a construi viitorul pentru copiii lor, care au înțeles să nu se mulțumească cu puțin, să nu se oprească din a căuta noi oportunități pentru dezvoltarea comunității, astfel încât Blajul să devină orașul european pe care îl visează orice cetățean. Gândind la viitor, trebuie să privim la promisiunile trecutului și la modul cum le-am îndeplinit!

Pentru Blaj, cele mai importante promisiuni onorate în mandatul 2016-2020 sunt: Câmpia Libertății, Palatul Cultural, Baza de agrement din Parcul „Avram Iancu” și Bazinul de înot acoperit, Colegiul Național „Inochentie Micu Clain”, Modernizarea și dotarea Spitalului, Reabilitarea și modernizarea unui număr de 61 de străzi, Reabilitarea Podului Veza, Modernizarea clădirii Primăriei, Grădinița de copii din zona Câmpia Libertății, Pasarela pietonală peste magistrala CFR, Puntea pietonală peste râul Târnava Mare, Târgul de animale și produse agricole, Amenajarea parcului Veza și a parcului Tiur, Modernizarea vechiului cămin cultural din Petrisat, Sala Polivalentă, Reabilitarea drumului Blaj – Flitești – Deleni – Obârșia – Tiur, Sistemul de semaforizare inteligentă, Relocarea în subteran a cablurilor de telecomunicații, Amenajarea de parcări, Contractele semnate pentru dezvoltarea Blajului, în valoare de peste 12.700.000 de euro, din fonduri europene.                  

Meritul obținerii acestor rezultate se datorează echipei Blajului, formată din: Blăjeni,  Gheorghe Valentin Rotar – Primarul Blajului și Consiliul Local, Ion Dumitrel – Președintele Consiliului Județean Alba și Consiliul Județean!

Stă în puterea noastră să reușim, păstrând aceeași echipă, în care cu toții am investit încredere, știind că scopul comun este BLAJUL!

Am arătat că se poate și sunt sigur că vom rămâne împreună echipa câștigătoare pentru implementarea viitoarelor proiecte de dezvoltare ale comunității noastre.

Acestea vizează un program de investiții care nu se limitează doar la mandatul 2020-2024, ci privește perioada 2021-2027, deoarece politica de dezvoltare a Blajului trebuie corelată cu obiectivele strategice ale viitorului exercițiu financiar al fondurilor europene care a fost aprobat pentru perioada 2021-2027 de către Comisia Europeană.

Viitoarea „foaie de parcurs” în proiectul de dezvoltare al comunității noastre trebuie racordată la fondurile europene nerambursabile, iar Blajul trebuie să dețină capacitatea politică și administrativă necesară pentru a putea accesa aceste resurse financiare. Proiectele de investiții ale Blajului trebuie văzute nu ca simple întâmplări, ci urmarea unor documente strategice care certifică o voință comună și o viziune unitară de dezvoltare durabilă a comunității, capabilă să atragă în următoarea perioadă 80.000.000 de euro pentru Blaj.

Blajul și echipa formată din Blăjeni, Gheorghe Valentin Rotar – Primarul Blajului și Consiliul Local, Ion Dumitrel – Președintele Consiliului Județean Alba și Consiliul Județean, își asumă realizarea acestui program investițional ambițios, rămânând un model de bune practici în administrația publică locală, pentru că împreună am arătat că formăm o comunitate în care se pot realiza mari proiecte de dezvoltare!

Aveți încredere în candidații Partidului Național Liberal (P.N.L.).

Pe 27 septembrie vă îndemn să votați pentru Blaj și pentru viitorul copiilor noștri!

Votați pentru echipa câștigătoare, MERGEȚI CU ROTAR ȘI… BLAJUL VA FI BINE!

 

Comandat de Partidul Național Liberal

Distribuit de SC START MEDIA CENTER SRL-portal www.proalba.ro

Cod unic mandatar financiar coordonator 21200012

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22950 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*