Comunicat presă | Tinerii-o generație implicată direct în dezvoltarea țării

Sunt profesor de aproape două decenii, iar tinerii au fost mereu prezenți în viața mea. I-am văzut crescând, dezvoltându-se pe plan personal și profesional, întemeindu-și familii și plecând. Da, din păcate i-am văzut plecând din România spre țări care aveau să aprecieze mai mult potențialul lor.

În ultimii 10 ani, numărul tinerilor din țară a scăzut cu aproape un milion, de la 5,9 milioane în 2010 la 4,9 milioane în prezent. Vorbesc des cu aceștia și mă sfătuiesc cu ei, pentru că sunt o oază de inspirație și de voință. Cei care au rămas și cei care s-au întors sunt neînduplecați și vor să facă lucrurile corect, în felul lor. Vor să transforme România în acea țară în care să își dorească să rămână și în care părinții și prietenii lor să își dorească să se întoarcă. Îi întreb mereu cum văd ei dezvoltarea societății, prin ce mecanisme și cum s-ar putea derula acest proces printr-un mod cât mai eficient.

Iată câteva concluzii pe care le-am surprins împreună cu această generație implicată:

Sectorul de tineret este într-o continuă marginalizare, iar asumările din ultimul ciclu electoral, 2016-2020 au lăsat de dorit.

Deși federațiile și structurile de tineret la nivel național au convocat autoritățile în nenumărate rânduri și au venit cu propuneri de strategii pentru tineret, cu proiecte de dezvoltare și nevoi bine identificate în urma consultării active a segmentului de tineret, aceste propuneri nu par să fie luate în considerare în totalitatea lor, ci par mai de grabă un instrument al promisiunilor sau al manevrelor electorale. După cum se prezintă lucrurile și în Strategia Națională de Tineret, lucrurile au fost asumate în cifre și nu în realități bazate pe date statistice.

Strategia Națională de Tineret e doar un proiect nereușit încă. România și-a propus ca în anul 2020 să atingă următoarele nivele:

– 11.3% pentru rata de părăsire timpurie a școlii

– 26.7% pentru valoarea ponderii absolvenților de studii superioare în rândul populației în vârstă de 30-34 de ani.

Și totuși, în anul 2020 am fost puși față în față cu faptul că nu suntem pregătiți să susținem, în mod real, niște asumări făcute doar pe hârtie, doar pentru a da bine. Am conștientizat cruda realitate că sistemul de învățământ are nevoie de o revitalizare din punct de vedere digital, iar copiii înmatriculați în sistemul de învățământ au nevoie de resursele necesare unui învățământ de calitate. Fac referire aici la materiale didactice actualizate, cadre didactice bine pregătite și materiale de tip suport.

Dar cum să ajungem să îndeplinim tot ceea ce am trecut pe hârtie când cerem de ani de zile 6% din PIB pentru educație, în condițiile în care în anul 2019 am avut un procentaj de 2,73% din PIB. Nici în domeniul de tineret cifrele nu se prezintă mai bine. În perioada anilor 2013-2020, alocarea din PIB pentru componenta de tineret a MTS a scăzut de la 0,0104%, la 0,0081%.  În cifre mai concrete, lucrurile se prezintă în modul următor: în 2020 MTS a alocat suma de 17,77 lei pentru fiecare tânăr din țara noastră, inclusiv pentru costurile salariale și legate de funcționarea și întreținerea patrimoniului, fiind al doilea an de scădere consecutivă. În cazul proiectelor de tineret și a finanțării ONG-urilor și structurilor din acest domeniu lucrurile se prezintă și mai rău, aici fiind vorba de doar 1,79 lei/ tânăr/ an.

Cu asemenea fonduri și implicare ne dorim o generație tânără care să fie muncitoare, eficientă, creativă, să rămână în țară și să o mai și dezvolte. O generație care să fie corectă, să știe să lupte pentru drepturile ei și își dorește mai mult.

Vreau să vă spun că acești tineri există! Se regăsesc în ONG-uri, în organizații studențești, în federații și structuri de tineret la nivel național și luptă. Luptă și vin cu strategii și propuneri, se informează, clasifică și apoi transmit totul autorităților competente. Aici intervine rolul nostru important în a le asculta propunerile și a le susține.

Alianța USR PLUS acordă această încredere segmentului tânăr și asta se poate vedea inclusiv prin procentajul de 38,54% al candidaților aflați pe primele poziții la Alegerile Parlamentare, cu vârsta cuprinsă între 23 și 34 de ani.

În 6 decembrie, împreună, vom începe revoluția bunei guvernări!

În 6 decembrie VOTAȚI candidații Alianței USR PLUS! 

Prof. dr. Adrian SIMION,

Candidat USR PLUS pentru Senatul României

Comandat de Uniunea Salvați România, parte a alianței electorale ”Alianța USR PLUS”, realizat de SC START MEDIA CENTER SRL, cod mandatar financiar 11200021

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 23651 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*