Comunicat presă | Parteneriatul dintre parlamentarii PNL Alba și primari este garanția dezvoltării comunităților locale

Întotdeauna am considerat că primarii sunt cei mai importanți actori în dezvoltarea comunităților pe care le administrează, iar dincolo de atribuția de legiferare, parlamentarii au datoria de a fi mereu atenți și de a susține proiectele care construiesc fiecare comună, oraș sau municipiu din județul pe care îl reprezintă.

Mandatul meu la Ministerul Muncii mi-a dat ocazia să contribui la găsirea unor soluții pentru administrația locală și, în definitiv, pentru cetățenii din județul Alba.

Un astfel de moment a fost cel al inundațiilor care au lovit gospodării din multe zone ale țării, în vara acestui an. Printre primele județe afectate, a fost județul Alba, mai ales municipiul Aiud, și am fost conștient atunci că oamenii de aici au nevoie de sprijin imediat, pentru a încerca să repare ceea ce au distrus apele. Pentru ca acest sprijin să se materializeze, atât în Alba, cât și în celelalte județe aflate în situații similare, am inițiat un proiect de Hotărâre a Guvernului, prin care statul acorda ajutoare de urgență familiilor afectate, simplificând, pentru aceste cazuri, procedura normală prevăzută de Legea 416/2001. Mai exact, plățile către beneficiari nu mai presupuneau existența unei anchete sociale care ar fi întârziat inutil sprijinul guvernamental, banii urmând să ajungă la oameni în urma unei evaluări rapide efectuate de o comisie instituită la nivel de prefecturi. Proiectul de act normativ a devenit HG 481/2020, în urma aprobării în ședința de Guvern, iar bugetul alocat a fost de 5 milioane de lei.

Deși inițiativa mea a pornit din dorința de a ajuta oamenii din Alba, ea s-a concretizat într-o soluție pentru toate familiile afectate din România, o soluție aplicabilă pe tot parcursul anului, în eventualitatea în care astfel de calamități vor reapărea până la finele lui 2020.

Prin acest act normativ, Guvernul PNL a oferit o mână de ajutor pentru 2682 de familii și persoane singure, în cuantum total de 3.584.500 lei. În județul Alba, este vorba de 132 de familii și persoane singure și un cuantum total de 373.500 lei.

Tot în urma acestor calamități, am avut o discuție cu primarul Aiudului, doamna Oana Badea, în legătură cu un proiect al Apelor Române privind regularizarea Văii Aiudului, un proiect care avea nevoie să avanseze cât mai curând. Am militat pentru acest lucru, în discuțiile ulterioare cu ministrul finanțelor, Florin Cîțu, iar fondurile necesare realizării proiectului au fost aprobate în bugetul Apelor Române, la rectificarea bugetară. Este vorba de suma de 26,27 milioane de lei. La acest moment se parcurg deja etapele privind licitația pentru serviciile de proiectare.

Un alt obiectiv important pentru administrația locală, de această dată fiind vorba de Alba Iulia, a fost trecerea în administrarea Primăriei a fostului cinematograf Columna, clădirea aflată în administrarea Regiei România Film ajungând într-o stare avansată de degradare. Fiind o situație pe care o cunoșteam din teren, m-am implicat, alături de decidenții locali, pentru găsirea unei variante de rezolvare. Am avut numeroase discuții, atât cu ministrul culturii, Bogdan Gheorghiu, cât și cu reprezentanții regiei și în final, în urma evaluării documentației, am reușit ca Primăria și România Film să ajungă la încheierea unui protocol de predare-primire a obiectivului. Astfel, în prezent, fostul cinematograf se află în administrarea Primăriei Alba Iulia și am speranța că actuala conducere va găsi cele mai bune soluții pentru valorificarea lui în interesul albaiulienilor.

Susținerea administrației locale din Alba rămâne un principiu și în activitatea mea ca deputat în Parlamentul României pentru că feedback-ul pe care îl primim de aici, de la oamenii acestor locuri, este esența tuturor deciziilor pe care le luăm la nivel central, în Guvern sau Parlament.

Oamenii din Alba trebuie să știe că parteneriatul solid între primari, Consiliul Județean, parlamentari de Alba și Guvern va da consistență proiectelor și substanță realizărilor pentru fiecare dintre ei, pentru comunitate și întreaga societate.

Pe 6 decembrie, votați echipa PNL Alba pentru Parlamentul României. Împreună, dezvoltăm România!

Va fi bine!

Alin Ignat, candidat PNL Alba la Camera Deputaților

 

Comandat de Partidul Național Liberal, distribuit de SC START MEDIA CENTER SRL, cod unic mandatar financiar coordonator 11200025.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 23224 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*