Comunicat presă| Mircea Hava, europarlamentar, Președinte PNL Alba: Fiecare vot pentru PNL înseamnă prosperitate în/ pentru fiecare comunitate!

Deși campania electorală a fost una oarecum atipică, finalul e același: demagogii, trâmbițașii, lipitorile și băgătorii în seamă vor lua din nou o pauză, de 4 ani. Și vor primi, în loc de vot, un binemeritat “au revoir!”. Pentru că Alba e prea matură ca să mai plece urechea la compoziții de presă făcute de mercenari ai tastelor, sloganuri, mâneci suflecate și cămăși albe ce nu pot însă ascunde suflete negre.

Partidul Național Liberal și-a concentrat și această campanie, ca și toate campaniile de până acum, pe planuri clare și acțiuni concrete. Pe asfalt turnat, nu promis, pe rețele de utilități construite sau reabilitate, pe țevi îngropate, nu desenate. Ce îmi doresc să înțelagă oricine, din Horea până la Șugag și din Ocoliș până-n Șibot este că tot ce s-a putut și s-a făcut la Alba Iulia, la Blaj sau Sebeș, Aiud și Cugir se poate face în fiecare comună și sat din Alba, până la ultimul cătun. Asta face administrația liberală în fiecare localitate și pentru fiecare comunitate.

Președintele Klaus Iohannis și echipa sa de negociatori au marcat cel mai important punct diplomatic și economic: 80 de miliarde de euro pentru România, de la Uniunea Europeană. Primarii liberali, Consiliile Locale liberale, administrația liberală pe scurt, au cea mai importantă misiune: să transforme aceste fonduri în prosperitate pentru fiecare localitate pe care o administrează. În Alba Iulia, în Alba și în toată România. Încrederea voastră și votul vostru vor fi punctele de start pentru ceea ce eu sunt convins că va rămâne în istorie drept cea mai înfloritoare perioadă din istoria contemporană!

Duminica asta votați cu inima, votați PNL!

 

Comandat de Partidul Național Liberal

Distribuit de SC START MEDIA CENTER SRL-portal www.proalba.ro

Cod unic mandatar financiar coordonator 21200012

 

 

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22948 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*