Comunicat presă | Călin Matieș, candidatul PSD Alba la Senat, invită candidații PNL și USR la o dezbatere televizată

Îl cunoaștem cu toții pe Călin Matieș, un român adevărat, iubitor de tradiții, care ne demonstrează în fiecare zi adevărul vorbelor din bătrâni, care spun că omul sfințește locul. Nu obosește niciodată să lupte pentru promovarea produselor tradiționale românești, a tradițiilor și a spiritului neamului românesc. Cu fiecare zi de campanie pentru Senatul României a reușit să convingă tot mai mulți români să vină alături de el. Tot mai mulți locuitori ai Albei se regăsesc în cele spuse de Călin, un om simplu, care a pornit de jos și prin muncă și perseverență a reușit să-și găsească drumul său în lumea afacerilor și în susținerea producătorilor de produse tradiționale.

Social-democratul Călin Matieș și-a prezentat programul său pentru Alba și a promis că va fi vocea cetățenilor județului în Senatul României. El îi invită pe contracandidații săi, Sorin Bumb (PNL) și Adrian Simion (USR), la o dezbatere găzduită de televiziunea locală, joi, 3 decembrie. Astfel, cetățenii vor avea ocazia să-i asculte pe cei trei candidați, vor afla mai multe despre proiectele lor pentru Alba și vor lua cea mai bună decizie în ziua votului, 6 decembrie.

*HORECA va fi reprezentată cu adevărat în Parlament

Antreprenorii din turism se plâng că sectorul în care își desfășoară activitatea, în loc să beneficieze de sprijin din partea guvernanților, a avut parte doar de amenințări și teroare. E greu de înțeles care este strategia Guvernului PNL, de fapt nici vorbă de așa ceva! Tot mai mulți oameni de afaceri din HORECA spun că guvernanții instaurează haosul, au distrus producătorii români și mediul economic, iar criza se accentuează de la o zi la alta. Social-democratul Călin Matieș este alături de producătorii români, care fac eforturi mari pentru a supraviețui, pe o piață în care își fac tot mai mult loc mărfurile străine, de calitate îndoielnică.

Călin Matieș este președinte al Federației naționale a producătorilor de produse tradiționale din România, președinte onorific al Asociației producătorilor de produse tradiționale ecologice și de casă, consilier onorific al prim-ministrului pe probleme de industrie alimentară, consilier onorific al președintelui Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, membru al Comitetului național de coordonare al PNDR (AFIR).

Nu în ultimul rând, pe Călin Matieș îl cunoaștem ca fiind cel care ne aduce pâinea cea de toate zilele – ”Pita de Sântimbru”, un produs tradițional și ecologic. Omul de afaceri Călin Matieș deține cocheta sală de evenimente White Palace, dar și Hotelul-restaurant Rustiq. Călin Matieș a ales scena politică pentru a-și duce mai departe proiectele sale de susținere și promovare a producătorilor autohtoni.

Dintre ideile sale care au prins viață până în prezent amintim: înființarea Asociației producătorilor tradiționali ecologici și de casă; înființarea Federației producătorilor de produse tradiționale (la care sunt afiliate 26 de asociații județene de profil); în ceea ce privește Ordinul 140/2016, referitor la înființarea abatoarelor de mică capacitate, Călin Matieș a susținut schimbarea legislației, conform principiului ”Producție mică, riscuri mici”, în folosul micilor producători; înființarea de puncte gastronomice locale – care permit micilor gospodării să gătească pentru turiști; a susținut necesitatea emiterii Ordinului 724/2013 privind produsele tradiționale românești; s-a implicat pentru înființarea schemelor de calitate: produs tradițional; rețetă consacrată; produs premium; ca urmare a implicării lui Călin Matieș s-a reușit înregistrarea produsului tradițional românesc în UE – prima schemă de calitate românească înregistrată în Europa; s-a implicat pentru promovarea raselor românești Mangalița și Bazna; Călin Matieș își dorește să formeze un nucleu de lucru între hipermarketuri și mici producători.

Călin Matieș își dorește să reușească să sprijine mai mult producătorii din țara noastră, să fie vocea locuitorilor Albei în Senatul țării, să pună umărul la redresarea economiei locale și la salvarea producătorilor noștri greu încercați de criza economică de acum. Își dorește să rămână un om integru, implicat în viața comunității, să fie un OM care vrea și poate să facă multe pentru români!

Îl știm cu toții pe Călin că e un om muncitor, iubitor de tradiții, un patriot adevărat, cu credință în Dumnezeu! Mai știm că ori de câte ori își pune o dorință în suflet reușește!

Să fim alături de el în 6 decembrie pentru că este un om care merită votul nostru!

Votați PSD și Călin Matieș pentru Senatul României!

 

– Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – Organizația Județeană Alba

– Executat de SC START MEDIA CENTER SRL – portal www.proalba.ro 

-CUI mandatar financiar județean 11200020

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 23587 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*