Comunicat de presă| Dezbaterile EURIGHT privind drepturile omului, de la Alba Iulia

În datele de 14 și 15 ianuarie 2022, s-au desfășurat dezbaterile publice pe tema drepturilor omului și a Cartei Drepturilor Fundamentale ale UE, organizate de Primăria Alba Iulia, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Acestea au avut loc în cadrul proiectului cu finanțare nerambursabilă EURIGHT, prin programul Europa pentru Cetățeni, cu respectarea normelor, legislației și prevederilor de prevenire și combatere COVID-19. Dezbaterile s-au transmis și live pe pagina de Facebook a Primăriei Alba Iulia și pe pagina de Facebook a Ziarului Unirea.

În cadrul evenimentului intitulat „Protecția grupurilor vulnerabile în UE în contextul implementării Cartei Drepturilor Fundamentale ale UE”, audiența a participat la sondaje live și la sesiuni interactive de întrebări și răspunsuri, ocazionate de prezentările specialiștilor în drept și sociologie de la universitatea gazdă și de la alte universități de prestigiu din țară.

Potrivit răspunsurilor date de participanți la întrebările sondajelor live, mai puțin de jumătate dintre ei consideră că drepturile minorităților și ale grupurilor vulnerabile din România sunt respectate, iar mai bine de 60% dintre respondenți cred că principala provocare în implementarea Cartei Europene a Drepturilor Fundamentale este atitudinea discriminatorie față de acestea.

Dezbaterile EURIGHT de la Alba Iulia au arătat și un interes sporit al participanților pentru Uniunea Europeană, în sensul în care 92% dintre participanți au opinat că țara noastră ar face mai bine față provocărilor actuale dacă rămâne membru al Uniunii Europene. De altfel, această stare de fapt îi face, potrivit acelorași sondaje, să se simtă mai în siguranță în cazul unui conflict armat, având convingerea că statutul României, cel de membru al UE, le garantează că nu le vor fi încălcate drepturile. Asta în timp ce 52% dintre participanți simt că românii sunt mai degrabă discriminați în Europa.

„Rezultatele sondajului din rândul participanților la dezbaterea cetățenească au arătat o slabă cunoaștere a problematicii afacerilor europene și a mecanismelor de decizie la nivelul UE dar și o atitudine pozitivă cu privire la beneficiiile cetățeniei europene. Acest lucru arată că este necesară o intesificare a informării cetățenilor români pe aceste subiecte și o stimulare a participării acestora în afacerile europene și exercitarea adecvată a cetățeniei europene”, a concluzionat lect. univ. dr. Ștefani Claudiu.

În cadrul proiectului EURIGHT, în calitate de partener al Primăriei Alba Iulia, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia va realiza un website dedicat și o platformă educațională privind drepturilor omului, așa cum sunt ele stipulate în Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene. Acestea vor putea fi accesate atât de studenții universității cât și de elevii liceelor din Alba Iulia. Prin intermediul platformei, cei interesați se vor putea urma un curs online la finalul căruia vor primi un certificat care atestă cunoașterea drepturilor de care fiecare cetățean al Uniunii Europene ar trebui să se bucure.

Echipa proiectului EURIGHT

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 29176 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*