Compania IPEC și angajații ei deschid un fond de implicare comunitară

Covaciu IpecCunoscută pentru seriozitatea și respectarea angajamentelor față de partenerii de afaceri, pentru aprecierea de care se bucură în plan național și succesul pe plan internaţional dobândit printr-un business care a crescut sănătos, pas cu pas, compania IPEC S.A. este unul din cei mai importanți angajatori din județul Alba, afacerea în continuă dezvoltare creând perspectivele unor noi locuri de muncă, un fapt mai mult decât pozitiv într-un județ Alba confruntat cu un șomaj semnificativ. Ca orice companie care a pornit, s-a dezvoltat în comunitate și a obținut succesul pe seama muncii, dedicaţiei și eticii profesionale, IPEC a fost tot timpul preocupată să sprijine comunitatea locală și să fie responsabilă social. Acest demers a fost unul în consonanță cu dorința angajaților companiei de a se implica în comunitate și a empatiza cu nevoile acesteia. IpecUltimul exemplu este de dată recentă. Angajații companiei și-au propus să sprijine un tânăr talentat din comunitate, fără posibilități materiale deosebite, în efortul său de a-și menține rezultatele și de a progresa. În acest demers ei au fost susținuți de Fundația Comunitară Alba, a cărei preocupare de a investi în tineri este binecunoscută, cel mai bun exemplu fiind succesul de care programul YouthBank se bucură de la debutul său în 2009. De curând, în cadrul unui eveniment al companiei, angajații au strâns, prin donații personale, suma de 1.000 lei, pe care au decis să o folosească în sprijinul unui tânăr din Alba Iulia, cu rezultate școlare meritorii și cu un talent deosebit pentru șah. Este vorba de Iustin Ciorgovean, de 12 ani, elev în clasa a VI-a la Liceul cu Program Sportiv, un tânăr bun la învățătură (a absolvit clasa a V-a cu media 9,96, obținând premiul I, are un premiu III la Concursul interjudețean „Viitorii Matematicieni” și un loc II la “Olimpiadele Cunoașterii” – limba română și matematică) și un șahist promițător, cu rezultate inclusiv la nivel național:

– mențiune la Cupa “Danone” – Cluj-Napoca, 2012
– locul 6 la Concursul Național Școlar de Șah „Elisabeta Polihroniade” – 2013
– locul 9 (semifinală) la Campionatul Național de Juniori – Iași, 2013

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22607 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

1 Comment

  1. Bun articolul pentru IPEC. Ia faceti voi o ancheta in randul angajatilor ( ca si salariati sunt vai de ei) asa pe ascuns si apoi publicati rezultatele, daca va da mana ! Ar fi mult mai interesant.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*