Compania Albalact Alba Iulia a fost preluată de grupul francez Lactalis. În prezent, capitalizarea producătorului este de 216 milioane de lei

albalactAcţionarii Albalact Alba Iulia, cea mai mare companie locală din industria laptelui, au încheiat un acord cu grupul francez Lactalis, în urma căruia producătorul din Alba Iulia va fi preluat de către grupul francez.

Este a doua mişcare importantă pe care o face Lactalis în România după ce grupul a cumpărat brandul LaDorna de la Jean Valvis în 2008.

Acţionarii majoritari ai Albalact sunt Raul Ciurtin, Lorena Ciurtin, Crisware Holding, Croniar Holding şi RC 2, iar contractul parafat ieri între acţionarii Albalact şi Lactalis va ajunge la Consiliul Concurenţei, urmând ca Lactalis să facă o ofertă publică de preluare a 100% din acţiunile Albalact.

“Lactalis a încheiat un contract cu acţionarii vânzători care deţin cumulat 70,3% din capitalul social al Albalact având drept obiectiv dobândirea tuturor acţiunilor deţinute de acţionarii vânzători”, se arată în comunicatul Albalact.

Preţul final în cadrul ofertei publice de preluare va fi calculat numai după îndeplinirea condiţiilor precedente cu puţin timp înainte de depunerea ofertei publice de preluare. Capitalizarea producătorului din Alba Iulia este de 216 milioane de lei în prezent.

Producătorul din Alba publică în comunicatul de pe bursă un exemplu despre cum se va face calculul preţului per acţiune pornind de la rezultatele înregistrate de companie în primele nouă luni ale anului 2015. Rezultatele finale pe 2015 nu au fost încă raportate.

Astfel, conform exemplului de calcul, la o valoare a datoriilor ajustate de 118 milioane lei şi la rezultatele din primele nouă luni, preţul pe acţiune ar fi de 0,45 lei, cu 37% mai mult decât preţul din piaţă de la închiderea de miercuri. ”Acest calcul se bazează pe date istorice ale Albalactşi nimeni nu îşi paote întemeia în niciun fel decizia de a investi pe un astfel de calcul”.

Raul Ciurtin şi soţia lui deţin 41% din acţiuni, prin două firme din Cipru. Astfel, ei ar putea încasa, raportat doar la calculul din exemplul dat de Albalact, peste 120 milioane lei din această tranzacţie. Cu toate acestea, raportul publicat de Albalact pe bursă arată că valoarea nu va fi calculată decât după îndeplinirea condiţiilor precedente cu puţin timp înainte de depunerea ofertei publice de preluare.

Albalact este cea mai mare afacere antreprenorială din industria laptelui, care a ajuns în 2014 la un rulaj de peste 100 de milioane de euro şI a detronat grupul francez Danone din poziţia de lider al pieţei. Compania construită de Raul Ciurtin, medic de profesie, a urcat de la afaceri de 2 milioane de euro în 2002 la peste 100 de milioane de euro.

Sursă: ziarulfinanciar.ro

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 21540 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*