Comisarul șef Ioan Oneț, șeful poliției municipiului Blaj, s-a pensionat după 34 de ani de carieră

ioan onetÎncepând cu data de 30 mai 2015, comisarul şef de poliţie Oneţ Ioan, şeful Poliţiei Municipiului Blaj, a încetat raporturile de serviciu şi a trecut la pensie. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba alături de toţi poliţiştii din judeţ, îi adresează, în mod public, mulţumiri pentru cei 34 de ani petrecuţi în slujba cetăţeanului şi ai dreptăţii şi îi urează pensie îndelungată, sănătate şi fericire.

Marți, 2 mai, în cadrul şedinţei Consiliului de Conducere al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba condusă de domnul chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, şeful inspectoratului, a fost prezentat Ordinul Ministrului Afacerilor Interne, prin care începând cu data de 30 mai 2015, domnul comisar şef Oneţ Ioan, şeful Poliţiei Municipiului Blaj, a încetat raporturile de serviciu, ca urmare a împlinirii vârstei de pensionare.

Pe parcursul celor 34 de ani de carieră, domnul comisar şef Oneţ Ioan a îndeplinit funcţii de poliţist operativ, în structurile de ordine publică şi de investigaţii criminale, iar din iulie 1994 până în 2006, a fost şef al Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Blaj.

Începând cu data de 15 ianuarie 2006 până în 30 mai 2015, domnia sa a fost şeful Poliţiei Municipiului Blaj.

Şeful Inspectatului de Poliţie Judeţean Alba, chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, în nume personal şi al tuturor cadrelor inspectoratului, i-a adresat mulţumiri domnului comisar şef Oneţ Ioan, pentru întreaga activitate, pentru profesionalismul şi dăruirea cu care, vreme de 34 de ani, şi-a făcut datoria de poliţist, i-a adresat urări de pensie îndelungată cu sănătate şi fericire şi i-a înmânat diploma pentru recunoaşterea activităţii profesionale, emisă de Inspectoratul General al Poliţei Române şi semnată de domnul chestor general de poliţie Petre Tobă, şeful Poliţiei Române.

La rândul său, vizibil emoţionat, domnul comisar şef Oneţ Ioan a adresat mulţumiri conducerii şi întregului colectiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pentru sprijinul oferit în activitatea sa de poliţist, atât în funcţiile de execuţie cât şi în funcţiile manageriale şi şi-a exprimat aprecierea faţă întreg personalul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.

Începând cu data de 2 iunie 2015, prin dispoziţia Şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, comisar şef de poliţie Low Tiberiu, adjunct al şefului Poliţiei Municipiului Blaj, a fost împuternicit, pentru o perioadă de 60 de zile, şef al Poliţiei Municipiului Blaj urmând ca funcţia să fie ocupată prin concurs sau examen.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 16659 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*