Cometă aproape de Terra. Telescopul Hubble o monitorizează

cometaO cometă descoperită recent, deosebit de strălucitoare, ar putea trece aproape de Terra după „o întâlnire” pe care o are programată cu Soarele în luna noiembrie, au anunţat, marţi, cercetătorii americani, care monitorizează traiectoria acestui corp ceresc cu ajutorul telescopului Hubble.

Dacă va supravieţui acestei întâlniri potenţial letale cu Soarele (posibilitatea este destul de mică), cometa va fi vizibilă pe cerul terestru chiar şi în timpul zilei, spre sfâşitul acestui an, informează Reuters.

Descoperită de câţiva astronomi amatori în septembrie 2012, cometa ISON se află pe punctul de a trece de centura de asteroizi din Sistemul Solar, aflată la o distanţă de 451 de milioane de kilometri de Terra, a anunţat William Cooke, coordonatorul departamentului Meteoroid Environment Office din cadrul NASA, aflat la Marshall Space Flight Center din oraşul Huntsville din statul american Alabama.

Cometa ISON lasă în urma nucleului ei o cantitate uriaşă de praf, cu o rată de 50,8 kilograme pe minut, rezultat al încălzirii nucleului pe măsură ce se apropie de Soare, au arătat datele transmise de telescopul Swift administrat de NASA.

Acest nivel de activitate este neobişnuit de mare pentru o cometă aflată deocamdată atât de departe de Soare. Fenomenul ar putea prezice o soartă tragică pentru această cometă.

Măsurătorile preliminare realizate de telescopul spaţial Hubble, care a captat cometa ISON într-o fotografie publicată marţi, indică faptul că ISON are un corp al cărui diametru nu este mai mare de 6,4 kilometri.

Nucleul cometei va continua să se micşoreze pe măsură ce aceasta se va apropia de Soare. Acest corp cosmic alcătuit din roci şi gheaţă ar putea să se dezintegreze complet înainte de a se apropia la o distanţă de 1,1 milioane de kilometri de suprafaţa solară, pe 28 noiembrie.

O cometă a trecut în anii 1970 la o distanţă de 10 ori mai mare pe lângă Soare şi s-a dezintegrat parţial, a reamintit William Cooke.

„Mă îndoiesc că această cometă va supravieţui. Bănuiesc că nu vom şti cu siguranţă până când vom privi şi vom aştepta să vedem ce va ieşi din spatele Soarelui”, a adăugat el.

Cometa a fost denumită ISON în onoarea telescopului International Scientific Optical Network (ISON).

Sursă: mediafax.ro

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 20618 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*