Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul” a obținut locul II la faza națională a concursului Cultură și civilizație în România

concurs colegiu militar 1Ministerul Educației naționale a rezervat, și în acest an, prima săptămână a lunii iunie, etapei naționale a Concursului Național Cultură și civilizație în România. Gazda evenimentului a fost, de această dată, Inspectoratul Școlar al județului Neamț, care a depus eforturi considerabile pentru a asigura celor 33 de echipaje participante cele mai bune condiții de concurs. Cultură și civilizație in România este un concurs interdisciplinar, ce reunește discipline precum: limba și literatura română, istorie, științe socio-umane, religie și presupune atât probe practice cât și teoretice.

Concursul a fost deschis la Cetatea Neamțului într-o atmosferă deosebită, buciumașii au întâmpinat oaspeții de pe metereze, elevii din Targu-Neamț au prezentat dansuri populare specifice zonei și dansuri medievale. A doua zi a fost dedicată în întregime concursului, echipajele intrând în ordinea stabilită prin tragerea la sorți. Fiecare echipaj a avut la dispoziție 15 minute pentru proba practică, spectatorii au avut posibilitatea de a face o călătorie prin toate zonele folclorice ale României și chiar de a degusta produsele tradiționale oferite de concurenți.

concurs colegiu militarEchipajul județului Alba, format din el. plt. adj. Oltean Alexandra, el. cap. Bogdan Ioana și el. cap. Ghișoiu Radu, a prezentat lucrarea „Bucerdea Vinoasă-File de monografie”. La proba practică elevii colegiului militar au reconstituit o șezătoare tradițională câştigând aplauzele publicului și felicitările juriului, impresionat de talentul și spontaneitatea celor trei „bucerzeni”. În elaborarea portofoliului teoretic și a scenariului pentru proba practică am fost sprijiniți de d-na Anamaria Grigoruț și Asociația Tradition Group din Bucerdea Vinoasă. Prin intermediul proiectului Comenius „Trois langues deux cultures la meme famille latine” finanțat de Comisia Europeană vom promova meșteșugurile tradiționale , în parteneriat cu Asociația Tradition Group și Consiliul Județean Alba .

Cea de-a treia zi a concursului a fost destinată vizitării obiectivelor turistice din zonă : Mănăstirea Neamțului, Parcul Național Vânători-Neamț, Casa Memorială Ion Creangă, Mănăstirea Agapia, Mănăstirea Văratec, iar seara într-o poiană s-a desfășurat concursul de talente, cei mai talentați participanți au avut posibilitatea de a se întrece în cântec și joc. Un talent dovedit şi apreciat a fost reprezentantul județului Alba, Radu Ghișoiu care a impresionat asistența cu o doină și un cântec de joc.

Premiul II obținut la această ediţie completează premiile obținute în ultimii ani de către elevii Colegiului Militar Liceal „Mihai Viteazul”.

Acelaşi echipaj a obţinut anul trecut locul I, iar în anii anteriori instituţia noastră obținut un premiu III și două mențiuni.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22937 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*