
Cod Galben, începând din data de 25 ianuarie 2019, ora 14.00, și până în 26 ianuarie 2019, ora 14.00. Sunt anunțate predominant ninsori însemnate cantitativ în zona muntoasă a sudului județului Alba.
Administrația locală a municipiului Blaj anunţă că pregătirile pentru vizita Sanctităţii Sale Papa Francisc din 2 iunie 2019 au intrat în linie dreaptă, fiind în grafic. Municipalitatea Blajului împreună cu Biserica Greco-Catolică şi instituţiile abilitate …
Proiectul iniţiat de Consiliul Judeţean Alba în cadrul Centrului de Cultură Augustin Bena Alba, de a revigora meşteşugurile tradiţionale şi de a le transmite tinerei generaţii prin intermediul unor meşteri renumiţi din zonă, s-a dovedit …
Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba au verificat în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale peste 400 de obiective – unități de industrie alimentară, unități de vânzare cu amănuntul, piețe agroalimentare, centre pentru …
Copyright © 2021 | MH Magazine WordPress Theme by MH Themes
Fii primul care comentează