Clement Negruţ: Ce faceţi cu Cuprumin Abrud?

clement negrutO vorbă din popor spune că ,,Omul din greşeli învaţă”. La această zicală ar trebui să ia aminte în mod deosebit USL-iştii care ne guvernează în prezent. Constatăm însă că nu au învăţat din greşelile făcute de alţii deşi s-au jurat că nu nu vor cădea pradă acelor erori, și nu înţeleg că nu trebuie să repete nici propriile greșeli, nici pe ale altora. Și astfel vedem și simţim tot mai acut, pe zi ce trece, marea minciună numită USL care s-a înrădăcinat din nefericire în România în 12 Decembrie 2012.

Nu cred că mai este necesar să dau exemple în acest sens. Mă simt însă dator să fac referire la o problemă care privește în mod deosebit judeţul Alba. Este vorba despre SC Cuprumin Abrud.

,,Nu ne vindem ţara!” urlau din toţi bojocii USL-işti mici și mari pe străzi în primăvara lui 2012, făcând referire la Societatea Cuprumin, aflată în proces de privatizare. Din nefericire acel proces nu s-a mai încheiat, sub presiunea străzii, iar în urma trădărilor bine aranjate, guvernul PDL cade. Mare bucurie mare. Vine la guvernare USL-ul. Nu trece mult timp și aflăm că ei nu vând ţara ci o dau gratis. Au început cu Oltchim; apoi aflăm că nu au altă soluţie pentru Cuprumin decât privatizarea sau asocierea, statul neavând bani să susţină activitatea la această societate.

Bravo, mincinoşilor! Ceea ce faceți voi nu e vânzare de țară, nu?

Ați vrea să acceptăm ca ați reuşit să vă ascundeți în spatele minciunii şi populismului, dar, încet, încet vă daţi arama pe faţă. Din nefericire costurile sunt prea mari.

Aşteptările în zona industriei miniere au fost mari; cu atât mai mult, noi, cei din judeţul Alba, am așteptat să se revigoreze această activitate, așa cum s-a promis. Vedem însă că poetul din Ministerul Economiei pe numele său, Varujan Vosganian, nici măcar nu s-a străduit să finalizeze procesul de privatizare și persistă într-o greșală în care a mai căzut nu cu mulţi ani în urmă. Anunța pe atunci, o nouă asociere cu un investitor care să cumpere  producţia cu plata în avans. Același lucru ar dori să facă și acum însă şi acest proces este tergiversat. În acest timp prețul cuprului este în scădere iar investitorii cer garanţii guvernamentale care să garanteze un preţ minim. Adică și cu zăcământul exploatat, și cu banii luaţi. Nu trebuie să ne mirăm de acest lucru, deoarece acelaşi ministru boem al Economiei, Vosganian repeta experimentul din 2007, când în urma asocierii în participațiune cu un investitor bine găsit de AVAS, se ajunge la inchiderea societăţii. Salariații pleacă acasă și peste 360 de oameni îşi pierd locurile de muncă. Investitorul face praf utlajele exploatând intensiv zăcămîntul, se umple de bani din vînzarea producţiei și lasă societatea cu datorii de peste 60 milioane lei, în condiţiile în care trebuia să investească 150 milioane de euro, conform înțelegerii din contract. Nu aţi răspuns pentru asta, domnilor, și acum reluați traseul dezastrului pentru Cuprumin.

V-aţi bătut joc de speranțele oamenilor, minţindu-i că le veţi asigura locuri de muncă sigure. Acum nu mai aveţi soluţii, iar atunci când vă erau la îndemînă nu aţi acţionat; după mai bine de un an de guvernare anunţaţi  că dacă la Cuprumin nu se va finanţa activitatea, până la sfârşitul anului se va închide. După ultimele declaraţii făcute de ministrul Vosganian, prin care se încearcă ascunderea incompetenţei USL-ului, se pare că soarta Societății Cuprumin este pecetluită.

Să nu uitaţi, domnilor de la USL, că, deşi memoria colectivă este scurtă, cîteodată, românii nu uita şi nu iartă, mai ales moţii din M-ţii Apuseni.

Deputat PDL

Clement Negruţ

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 21483 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*