Clement Negruț: „25 martie 2015, Buna vestire pentru Șova”

clement negrut 01Tovarăşul apropiat al lui Victor Viorel Ponta, fostul ministru al marilor proiecte nerealizate, Dan Şova a scăpat, cel puţin pentru moment, de ridicarea imunităţii. Tovarășii lui din Parlament au făcut cum au ştiut mai bine ca să-l scape de brâul legii, astfel încât solicitarea procurorilor DNA a fost respinsă. Dan Şova a făcut un spectacol jenant la Senat, mai întâi printr-un discurs jalnic presărat cu afirmaţii hilare.

Dar să nu trecem cu vederea, un lucru în opinia mea foarte important din discursul lui Şova, nominalizarea a două personaje importante din PNL: Alina Gorghiu şi Teodor Atanasiu, acestea ar avea cunoştiinţă de faptele de care este acuzat Dan Şova. Deja devine foarte interesant, mai ales din pricina faptului că în PNL a dat dispoziţie de a nu se spune nimic, de-a nu reacţiona. La fel de interesantă este afirmaţia lui Teodor Atanasiu de la tribuna Senatului care spunea că îl consideră pe Dan Şova nevinovat!!!.

Dacă ne găndim că un apropriat al domnului Şova care ar avea cunoştiinţă de potlogăriile acestuia prin Gorj este chiar premierul României Victor Viorel Ponta, atunci putem spune că lucrurile devin foarte interesante.

Şova a ţinut să le spună colegilor că de dimineațţă s-a dus să se roage, fiindcă e sărbătoare. Mai lipsea să se laude că s-a spălat pe dinţi, iar pentru acest motiv colegii trebuind să voteze împotriva solicitării de ridicare a imunităţii. Domnul Șova nu s-a oprit însă aici cu pioşenia de ocazie. Penibilul nu s-a sfârşit aici. Șova a mers şi mai departe şi a recurs aproape la un ritual, punându-se la dispoziția senatoarei Florina Jipa, care l-a uns cu mir pe frunte, doar-doar se vor milostivi de el colegii lui. Şi s-au milostivit. Șova a scăpat pe moment. Dar nu e bine. Reacțiile nu au întârziat să apară.

Ambasada SUA, Ambasada Marii Britanii, Ambasada Olandei au reacționat dur față de ceea ce s-a întâmplat astăzi în Parlamentul României. Dincolo de actul de laşitate al lui Dan Șova, România a primit o lovitură de imagine din partea unor parlamentari care pun interesul de grup mai presus de interesele ţării. ,,Imunitatea parlamentară nu trebuie folosită abuziv pentru a evita tragerea la răspundere a unor persoane” se arată în documentul emis de Ambasada SUA.

Oare ne afectează povestea de astăzi în privința admiterii în Schengen? Cu siguranță! Comisia Europeană iarăşi ne atrage atenţia: ,,aşteptăm o implementare substanţială a recomandărilor MCV”. Cu alte cuvinte: lăsaţi să fie aplicată Legea echitabil pentru toţți cetățenii.

Partidul Mişcarea Populară consideră şi susţine cu tărie faptul că în Parlament nu se face justiţie, iar parlamentarii trebuie să răspundă în faţa legii ca ori şi ce cetăţean al acestei ţări.

Românii au realizat mişelia pusă la cale de gaşca lui Șova şi au ieşit în stradă; la Bucureşti și la Cluj au avut loc proteste. Unii chiar și-au pus întrebarea: mai e valabil ceea ce am crezut în 16 noiembrie 2014? Nimeni nu este mai presus de Lege! Nici Dan Şova, chiar dacă e prietenul lui Victor Viorel Ponta șşi au avut împreună afaceri pe la Rovinari şi Turceni.

Președinte PMP Alba,

deputat Clement Negruţ

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 20654 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*