Cetățeni, ocupați cetatea! Ciprian Cucu: “Suntem conduși încă de neîncredere în ceilalți, ne izolăm în bule pe Facebook și în viața reală.”

Mircea Trifu

ciprian cucuPe vremea când lucram la o corporație în Timișoara, având birouri într-o zonă centrală a orașului, ieșeam, uneori, la prânz, din comoda noastră bucătărie, să mâncăm în aer liber. Într-o astfel de zi cu soare, micul parc aflat în vecinătatea biroului ne-a făcut cu ochiul, iar umbra desenată de un copac bătrân ne-a invitat să ne parcăm șezuturile direct pe iarbă.

N-am apucat însă nici să mușcăm din sandvișuri, că s-a burzuluit la noi un bătrânel arțăgos, apărut de nicăieri, care, probabil, stătuse la pândă în vreun tufiș sau după vreun trunchi mai gros de copac. „Ce-i cu voi aici, nu știți că n-aveți voie pe iarbă?”, ne luă el la trei păzește, parcă amestecând în clasica sintagmă „nu călcați iarba” și puțin „vă rup picioarele, dacă vă mai prind”.

Degeaba am încercat să-l înduplecăm pe zelosul gardian al parcului (bătrânul era un soi de responsabil al micului părculeț) că stăm puțin, că avem grijă, că lăsăm locul impecabil. Omul era de neclintit: nu se stă pe iarbă și pace.

FORUM APULUMProbabil, majoritatea avem astfel de povești cu statul pe iarbă în România, de parcă, vorba Slemei Iusuf [1], am avea numai „parcuri făcute, habar n-am pentru cine, pentru extratereștri, pentru holograme, dar numai pentru oameni în carne și oase nu”.

Relația asta paradoxală cu iarba din parcuri – o vrem, dar nu ne dăm voie să o atingem – este probabil un simptom al unui alt paradox – „paradoxul comunității”.

Comunitatea se formează când oamenii înțeleg că, deși individualitatea fiecăruia este importantă, doar focalizându-se pe ceea ce au în comun, cunoscându-se și ascultându-se în mod real, ajung să contureze un grup natural, ce aduce fiecăruia o mai bună calitate a vieții decât ar putea-o obține pe cont propriu.

Paradoxul e că, deși apreciem (dacă dăm crezare studiilor sociologice) ideea de comunitate, suntem conduși încă de neîncredere în ceilalți, ne izolăm în bule pe Facebook și în viața reală, sabotăm cinic grupurile care apar într-o parte sau alta a vieții publice.

Spațiile verzi nu sunt singurele simptome ale paradoxului comunității – mi-ar fi greu, de exemplu, să-mi imaginez în Piața Cetății sau pe esplanada din fața Primăriei din Alba Iulia, sute de oameni așezați pe jos, povestind la un pahar de bere sau suc, precum se întâmpla sâmbăta seara, acum câțiva ani, în jurul turnului Galata din Istanbul.

Pare că moștenirea unor reguli stricte și rigide în relația cu spațiul public s-a propagat într-un amestec confuz de legi actuale și mentalitate precaută, încât socializarea în public rămâne extrem de marginală, în afara perioadelor cu evenimente (concerte, festivaluri etc).

Pentru că Alba Iulia are din belșug astfel de spații – câteva zeci numai în cetate, la Forum Apulum [2] ne-am propus să amintim oamenilor că trăiesc nu doar într-un oraș, ci și într-o comunitate. Ideea e simplă: se ia un spațiu nefolosit [3], de exemplu în spatele Palatului Apor, se amenajează minimal și se deschide public, de exemplu pentru un picnic de duminică seară. Așa a apărut proiectul Sunday Sundown [4], ca o invitație deschisă tuturor de a ieși din case, să ne bucurăm de locurile și oamenii din jurul nostru.

E timpul ca cetățenii să ocupe, la propriu, cetatea.
Lect. univ. dr. Ciprian Cucu, Forum Apulum 

[1] Selma Iusuf, “Nu călcaţi pe iarbă”, Dilema Veche, nr. 664, 10-16 noiembrie 2016,

[2] Asociația Forum Apulum: http://www.forumapulum.ro

[3] Spațiul este deasupra caponierei din spatele palatului Apor / Bibliotecii Batthyaneum

[4] Sunday Sundown – picnic public în spațiu amenajat, duminica seara, în funcție de vreme (detalii pe site-ul și pagina de Facebook ale asociației Forum Apulum).

 

 

Banner USR plus
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22545 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*