Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Alba anunță lansarea proiectului”Health and well-being in school”

Comunicat lansare proiect ”Health and well-being in school”. Nr. proiect: 2020-EY-PMIP-0003

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Alba, în calitate de promotor de proiect, anunță lansarea proiectului”Health and well-being in school”, nr. proiect 2020-EY-PMIP-0003, finanţat prin Granturile SEE – Mecanismul Financiar 2014-2021 – Programul de Educaţie, Burse, Ucenicie şi Antreprenoriatul Tinerilor din România.

Perioada de implementare a proiectului este de 24 de luni, începând cu luna octombrie 2021 până în octombrie 2023.

Valoarea totală a grantului obţinut de către instituţia promotoare este de 18.030 de euro, buget destinat atât activităţilor de mobilitate a celor șase specialişti selectaţi pentru participarea la mobilităţi, cât şi pentru alte activităţi, precum cursuri de formare pentru cadrele didactice, workshopuri pentru elevi şi pentru părinţi, conceperea şi publicarea unor materiale educative, toate propuse spre derulare cu scopul atingerii obiectivelor proiectului.

Obiectivul general vizează îmbunătățirea competențelor profesionale ale experților educaționali din CJRAE Alba privind învățarea outdoor și învățarea experiențială, cu scopul optimizării stării de bine, motivației pentru învățare, a stimei de sine, a abilităților socio-emoționale ale elevilor din ciclul primar și gimnazial.

În contextul pandemiei Covid19 în România și a creșterii ratei absenteismului și a abandonului școlar, echipa de proiecte a CJRAE Alba își propune ca derularea proiectului ”Health and well-being in school”/”Sănătate și stare de bine în școală” să fie o modalitate de a reconecta elevii și profesorii cu școala, prin promovarea activităților de învățare experiențială, învățare prin joc și activități în aer liber.

Pentru ca acestea să fie posibile, în luna martie 2022 trei profesori consilieri şcolari vor participa în Islanda la cursul „Smart Teachers Play More in Iceland with Educational Visits”, iar la începutul lunii mai 2022 alţi trei profesori consilieri şcolari vor participa, tot în Islanda, la cursul structurat „Learning Outside”.

La întoarcerea din cele două fluxuri de mobilitate din Islanda, în următoarele luni de viaţă ale proiectului, cei șase specialiști pregătiți în cadrul proiectului vor forma echipe de lucru, vor concepe și vor susține  workshopuri pentru un număr de 40 de consilieri școlari și 40 de cadre didactice, care la rândul lor vor disemina informația și vor implementa un program de învățare experiențială pentru un minim de 1500 de elevi și 400 de părinți din județ.

Urmărind acest obiectiv ne dorim și ca proiectul ”Health and well-being in school” să continue armonios şi să îmbogăţească eficient rezultatele atinse în cadrul primului proiect promovat de către CJRAE Alba –  “The teacher as a change agent” (2018-EY-PMIP-R1-0003) în anul şcolar 2018-2019 și ale celui de-al doilea – “Together for life skills through green and inclusive education!” (2018-EY-PMIP-R2-0002) derulat în perioada 2019-2021

Inspirat fiind de sloganul “Working together for a green, competitive and inclusive Europe”, proiectul promovat de CJRAE Alba –  “Health and well-being in school” este finanţat prin granturile SEE (2014-2021), care reprezintă contribuţia Islandei, Liechtenstein-ului şi a Norvegiei, pentru o Europă mai verde, mai competitivă şi mai incluzivă.

Echipa de proiect:

Director CJRAE, prof.consilier școlar Dana Nicoară

Prof. consilier școlar Alexandra Belașcu

Prof.consilier școlar Mirela Popescu

Prof. consilier Maria-Ioana Badale

Ec. Martoș Andreea

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 29664 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*