Cazul Berbeceanu: Procurorul Nicolaie Cean a fost pus sub control judiciar de DNA

dnaÎn completarea informațiilor legate de dosarul având ca obiect urmărirea penală față de MUREȘAN IOAN, procuror șef al DIICOT – ST Alba, MUNTEAN ALIN, ofițer de poliție judiciară în cadrul BCCO Alba și CEAN NICOLAIE, fost procuror DIICOT, actualmente procuror PT Alba, Biroul de informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele: Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar față de inculpatul CEAN NICOLAIE ION, cercetat pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție. Măsura a fost dispusă pe toată durata urmăririi penale, începând de la data de 5 mai 2014, până la finalizarea urmăririi penale în cauză. În Ordonanța de dispunere a controlului judiciar se arată că, în cursul săptămânii 17-21 martie 2014, după ce i-a fost adusă la cunoștință învinuirea lui Cean Nicolaie Ion, în prezentul dosar, acesta a contactat telefonic doi martori din dosarul respectiv pentru a le comunica aspecte rezultate din ordonanța de începere a urmăririi penale, privind relațiile sale cu aceștia și totodată le-a transmis că a fost întrebat de anchetatori despre ei. Prin acest demers Cean Nicolaie Ion a avut drept scop să le conserve teama (ce fusese indusă în perioada în care asupra unuia dintre ei s-au făcut presiuni pentru a da declarații în dosarul privindu-l pe Berbeceanu Traian), astfel încât respectivul martor să nu declare adevărul în prezenta cauză cu privire la modul în care fusese audiat în dosarul Berbeceanu. Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul CEAN NICOLAIE ION trebuie să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței; c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat. d) să nu depășească raza teritorială a mun. Alba Iulia (loc de muncă) și a localității Rișculița, jud. Hunedoara (domiciliu), cu localitățile de tranzit, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului; e) să nu se apropie de ceilalți participanți la comiterea infracțiunilor, respectiv persoanele anume desemnate de organul judiciar și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale; f) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Sursă: comunicat DNA

Despre Redacția ProAlba 37510 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*