Câştigătorii Concursului Naţional „Mesajul meu Antidrog” ediţia a XI-a vor participa la Tabăra Tinerelor Talente Costineşti

mesajul meu antidrogÎn perioada 8-15 iulie, câştigătorii concursului naţional „Mesajul meu antidrog” faza naţională organizat de Agenţia Naţională Antidrog, vor participa la Tabăra Tinerelor Talente din Costineşti.

Aflat la cea de-a XI-a ediţie, concursul naţional „MESAJUL MEU ANTIDROG” are drept scop prevenirea consumului de droguri în mediul şcolar, prin implicarea elevilor în activităţi extraşcolare  de petrecere a timpului liber. Concursul s-a desfăşurat în anul şcolar 2013 – 2014, având secţiunile: eseu literar, pagină web, film de scurt metraj, fotografie digitală, spot, sport şi arte vizuale. Totodată, a fost vizată şi implicarea în mai mare măsură a copiilor şi a tinerilor în activităţi preventive ca alternativă de viaţă sănătoasă la consumul de droguri.

Din judeţul Alba au participat la faza naţională a concursului 10 lucrăripe fiecare grupă de vârstă (gimnaziu şi liceu) care au obţinut locul I la faza judeţeană organizată de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba, Primăria municipiului Alba Iulia, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Alba şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Alba.

Din cele 10 lucrări câştigătoare a locului I la faza judeţeană, la faza naţională au fost desemnaţi câştigători 3 elevi din judeţul Alba, după cum urmează:

Câştigătorii Concursului Naţional „MESAJUL MEU ANTIDROG”, ediţia a XI-a, faza naţională cu tema „Colorează-ţi viaţa altfel… fără droguri”:

     Locul I – secţiunea spot, Suciu Alin, Şcoala Gimnazială „Vasile Goldiş” Alba Iulia, clasa a VII-a

     Locul I – secţiunea fotografie digitală, Lazăr Maria Diana, Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” Aiud, clasa a X-a

     Locul I – secţiunea eseu literar, Calo Andreea Maria, Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” Aiud, clasa a X-a

Elevii vor fi insoţiţi la Tabăra tinerelor talente din Costineşti de doamna profesor Costan Zamfira din cadrul Colegiului Naţional „Titu Maiorescu” Aiud.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 21752 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*