Despre problemele sociale din Romania

România se confruntă cu grave probleme sociale, nerezolvate încă din 1990 şi până în prezent. Acest lucru se datorează, în principal, liderilor politici care s-au perindat de-a lungul acestor ani în politica românească de vârf. După 1989, au fost aleşi ori numiţi politic oameni care nu au avut capacitatea, nu au ştiut ori nu au vrut să ia deciziile importante pentru revigorarea vieţii economice şi social-culturale a României. Astfel, am ajuns în situaţia gravă în care societatea românească a înregistrat un regres sistematic în toate domeniile importante (social-economice), ajungând în prezent să ne situăm pe un loc codaş în rândul ţărilor europene. Vinovat de întregul haos economic şi social este sistemul politic, care nu s-a schimbat deloc. Este acelaşi vechi sistem comunisto-securist, bazat pe aceleaşi metode, în care centralismul politic este super-exacerbat. Un sistem creat intenţionat, în care oamenii de valoare au fost marginalizaţi, înlăturaţi de noii lideri născuţi după 1989 ori care nu au dorit să-şi asocieze imaginea cu sistemul corupt ce se întrevedea încă de la început. Vechile structuri s-au instalat din start la conducerea politică în România, practicând aceleaşi metehne, în care nimic nu se poate decide în viaţa social-economică fără o aprobare prealabilă a forurilor superioare de conducere. Proiecte de legi care să limiteze accesul în politica de vârf a foştilor activişti şi lucrători din securitatea comunistă au întârziat să fie iniţiate, cu bună ştiinţă, chiar dacă s-a vorbit încă de la început de Procesul comunismului şi de o lege a lustraţiei. Abia în acest an a fost votată şi promulgată Legea lustraţiei, o lege care este, cu mici excepţii, „caducă” de la naştere, adică nu mai produce efectele juridice pe care le-ar fi produs dacă era votată acum 20 de ani. Revenind la momentul decembrie 1989, la procesul simulat al Elenei şi Nicolae Ceauşescu, ne-am dat seama peste ani că am asistat la o mare „cacialma” trasă poporului român. Nu am făcut altceva decât să executăm grabnic şi în pripă doi bătrâni neputincioşi. Cred că, dacă soţii Ceauşescu nu ar fi fost executaţi în decembrie 1989, nu ar mai fi fost nevoie de o lege a lustraţiei, pentru că nu am fi avut parte cu siguranţă de lideri politici ca: Iliescu, Roman, Năstase, Băsescu, Voiculescu, Meleşcanu şi mulţi alţii. Dar am îngropat istoria încă o dată în stil original românesc. Vrând-nevrând, mai mult sau mai puţin intenţionat, am ajuns în aceşti ani să ne confruntăm din ce în ce mai mult cu grave probleme sociale şi economice, fără precedent. Unele nu s-au simţit până după 1994-1996, pentru că România a trăit economic din „smântâna” lăsată de vechiul regim. La nivelul anului 1990, România nu avea nicio datorie externă, ba mai mult, avea de recuperat câteva miliarde de $, de la ţări arabe, unele mari producătoare de petrol. Încet, dar sigur, viaţa socială şi economică a început să se degradeze după 1996, populaţia ţării confruntându-se cu tot mai multe probleme. Pentru că toţi cei care s-au cocoţat la conducerea ţării nu au promovat un sistem politic bazat pe economia de piaţă, ci un sistem bazat pe interesele de grup şi o democraţie originală „idealistă”, ignorând pârghiile sănătoase ale unei economii capitaliste. În aceşti ani, de cele mai multe ori, românii au auzit ceea ce ar fi vrut să se întâmple în viaţa lor, dar au ajuns de fiecare dată să-şi plângă necazurile, să suporte umilinţa şi ignoranţa ulterioară a celor pe care i-au votat. Aşadar, am schimbat un sistem comunist cu unul bazat pe economia de piaţă, dar cu lideri din eşaloanele secundare, purtătorii aceloraşi mentalităţi comuniste. Putem spune fără nicio rezervă că tot ceea ce s-a distrus din punct de vedere economic şi social în aceşti ani nu a fost altceva decât o acţiune concertată a noilor politicieni, axată pe jaful economiei naţionale. Am vândut la fier vechi şi ce trebuia şi ce nu trebuia. De cele mai multe ori, comisioanele încasate pe documentaţiile de privatizare au fost mai mari decât preţul de vânzare.

Să trecem puţin în revistă anumite aspecte legate de problemele sociale cu  care ne confruntăm de atâţia ani. Şi aş începe cu sistemul naţional de educaţie. În aceşti peste 20 de ani, am reformat şi am experimentat atât de multe reforme în domeniul educaţiei, încât s-a reuşit ca învăţământul românesc să fie pe pus pe butuci. De la cel primar până la cel universitar, s-a ales praful. În învăţământul primar şi gimnazial, am inventat fel de fel de programe şcolare şi examene, fără să ne gândim la calitatea actului educaţional. Ne confruntăm aici cu probleme legate de pregătirea profesională a cadrelor (care este din ce în ce mai scăzută), cu lipsa unei amenajări adecvate a spaţiilor de învăţământ (inclusiv în universităţi), cu participarea scăzută a elevilor la cursuri etc. şi cu fenomenele de corupţie de la examenele naţionale şi BAC. În aceşti ani am creat foarte multe universităţi, care au fost acreditate (unele) fără a avea o bază materială adecvată. Astfel, pregătirea universitară a studenţilor lasă de dorit, România fiind printre ultimele 4-500 din lume ca performanţă, la acest capitol. Mai mult, elitele care se instruiesc în afara ţării uită să revină în România, preferând exilul, spre deosebire de chinezi, care se întorc în ţară în proporţie de 85-90%.

În al doilea rând, am distrus realmente sistemul de sănătate publică unde, prin „reformele” implementate, am creat un haos total. Sănătatea publică lasă de dorit, fiind un sistem super-birocratizat, o „puşculiţă” a tuturor celor perindaţi la guvernarea ţării. Condiţiile din unităţile spitaliceşti sunt de-a dreptul inumane şi degradante, faţă de ţările avansate. Doar în România eşti obligat să te internezi în spital cu valiza plină de medicamente şi mâncare, Casele de sănătate fiind doar instituţiile prin care se evaporă banii din sistem fără să cunoaştem unde ajung. Pe de altă parte, sistemul de protecţie socială lipseşte în totalitate sau este uşor perceptibil. Am creat legi întortocheate şi aberante în acest domeniu, dar avem multe instituţii de profil şi Agenţii guvernamentale ineficiente, cu mulţi angajaţi plătiţi din bani publici. Ca să nu mai vorbim de lipsa locurilor de muncă şi de sistemul de pensii, care ştim cu toţii ce perspective ne oferă la bătrâneţe. Toate acestea şi multe altele au condus inevitabil la scăderea alarmantă a natalităţii şi implicit la o scădere a numărului populaţiei. Dacă nu se iau măsuri eficiente pentru remedierea acestei probleme, o să ajungem în ritmul actual de creştere demografică la o scădere a populaţiei ce va atinge cota anilor 1930-1935, când România avea doar 15-16 milioane de locuitori. Judecând la rece, România se află de foarte mulţi ani în cădere liberă din punct de vedere social şi economic. Condiţiile de trai sunt din ce în ce mai precare din cauza multor lipsuri cum ar fi: costurile ridicate ale vieţii, scăderea consumului, lipsa locuinţelor sociale şi a locurilor de muncă atractive, asistenţa medicală precară etc. Or, în aceste condiţii, tot mai puţini tineri doresc să-şi întemeieze o familie ori o fac în jurul vârstei de 30 de ani, când au siguranţa stabilităţii unor venituri suficiente care să susţină un cămin independent financiar.

Un alt fenomen social, în această perioadă de tranziţie la economia de piaţă, este cel al migraţiei forţei de muncă spre ţările occidentale. Actual sunt aproape 3 milioane de români care muncesc în afara graniţelor ţării. Prin acest fenomen s-au creat dezechilibre majore în ce priveşte forţa de muncă calificată din diverse domenii de activitate economică. Astfel avem o criză acută a forţei de muncă din domeniul industriei uşoare, al construcţiilor, al industriei prelucrătoare, al sistemului de asistenţă medicală (ne pleacă tot mai mulţi medici şi asistenţi medicali, stomatologi etc.), precum şi inteligenţele din IT şi domeniile conexe. Prin urmare, trebuie să ne gândim la modul serios cum pot fi rezolvate aceste probleme sociale cu care ne confruntăm de atâţia ani. Altfel, România va ajunge în situaţia nedorită de a rămâne la un stadiu de dezvoltare precar şi nu va putea, pentru încă mulţi ani de aici înainte, să aspire la un loc cât de cât onorabil în rândul ţărilor europene.

Ioan Homoştean Milaciu

раскрутка сайтавзлом страницы вконтакте бесплатно онлайн