Caravana Aniversară „Ambient – 20 de ani” ajunge la Alba Iulia. Nu ratați concertul Voltaj și celelalte evenimente pregătite de organizatori!

voltajWeekendul acesta, Ambient sărbătorește 20 de ani de activitate alături de albaiulieni. Nu vor lipsi teatrul, o petrecere câmpenească și un impresionant concert în centrul orașului cu îndrăgita trupă Voltaj, organizat în Parteneriat cu Primăria Alba Iulia. Ambient aniversează anul acesta două decenii de activitate și a ales să sărbătorească acest moment alături de toți partenerii care au contribuit la succesul companiei, în cadrul „Caravanei Aniversare Ambient 20 de ani”. Echipa Ambient a pregătit o serie de 28 de evenimente în 12 orașe, din care 9 concerte Voltaj, 7 reprezentații ale Teatrului Radu Stanca din Sibiu și 12 petreceri organizate în centrele comerciale Ambient din România.  Vineri și sâmbătă, 17 și 18 mai, Caravana Aniversară Ambient 20 de ani ajunge în Alba Iulia, unul dintre orașele dragi companiei Ambient. Pentru a sărbători cum se cuvine acest eveniment, echipa Ambient le-a pregătit prietenilor săi albaiulieni momente speciale care vor culmina cu un concert senzațional cu trupa Voltaj, dăruit întregii comunități în Parteneriat cu Primăria Alba Iulia. Concertul va avea loc sâmbătă, 18 mai, în Cetate, Amfiteatrul Roman-intre Şanţuri, începând cu ora 19.00. În deschidere va cânta trupa Verde. Accesul la concert este liber. ”Anul acesta este unul foarte important pentru Ambient: este anul în care aniversăm două decenii de activitate de succes în România. Succesul nostru este și succesul partenerilor, furnizorilor, clienților și echipelor noastre și, tocmai din acest motiv, am considerat de cuviință să organizăm această Caravană, care să ne permită să ne întâlnim cu ei, să le mulțumim pentru sprijin și să petrecem împreună. Săptămâna aceasta ajungem în Alba Iulia și sperăm să ne întâlnim cu cât mai mulți dintre locuitorii acestui oraș, atât de drag nouă, la concertul Voltaj din Cetate.”, a declarat Ioan Ciolan, Director General Ambient. În cadrul Caravanei Aniversare Ambient 20 de ani, în 17 mai, Ambient va lansa și showroom-ul de materiale de construcții Casa Demonstrativă în Centrul Comercial din Alba Iulia.  Destinat familiilor care doresc să construiască, showroom-ul Casa Demonstrativă îi ajută pe viitorii proprietari să vadă și să înțeleagă pe viu punerea în operă corectă și recomandată a fiecărui material de construcție sau finisaj pe componente: stâlpi de structură, zidărie de cărămidă sau BCA, izolație, instalație pentru încălzire, sanitare și electrice, tencuială de interior și exterior, acoperiș, horn și multe altele. Casa Demonstrativă este practic o secțiune într-o casă aflată în proces de construcție, astfel încât fiecare etapă tehnică să fie ușor de identificat și de înțeles.  Începând cu 17 mai, albaiulienii vor avea parte și de un showroom compet de instalații pentru toți cei care caută soluții integrate pentru proiectul lor. Dimensionarea corectă a instalațiilor de apă și gaz, soluțiile furnizate de energia regenerabilă, gradul de confort termic vizat, toate sunt informații pe care consultații tehnici ai Ambient le vor pune la dispoziție și pe care le vor exemplifica practic cu produsele celor mai renumiți producători. „Caravana Aniversară Ambient 20 ani” se desfășoară în perioada aprilie-mai și se pregătește să plece spre Vâlcea, iar mai apoi către celelalte orașe în care există centre comerciale Ambient.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22884 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*