Câmpeni: Sute de oameni s-au strâns la un miting împotriva proiectului de la Roșia Montană

anti rosia montanaSâmbătă, 19 octombrie 2013, Câmpeniul a fost scena unei acțiuni de protest împotriva proiectului minier de la Roșia Montană. Mitingul a început în jurul orei 14.00 și la el au fost prezenți, potrivit organizatorilor, circa 2000 de persoane.Iată, Moţii se ridică! Şi noi suntem chemaţi să-i sprijinim! Sâmbătă, 19 octombrie, ora 14, la Câmpeni, SOLIDARITATEA noastră, a tuturor cetăţenilor, indiferent de etnie, vârstă, gen sau condiţie socială, va zdrobi această companie criminală şi pe toţi lingăii ei” se arată pe facebook pe pagina evenimentului intitulat MAREA ADUNARE DE LA CÂMPENI – 19.10.2013 // Apusenii se ridică pentru Roşia Montană! 

anti rmgcPotrivit aceleași surse, „cel mai intens mediatizat argument al Roşia Montană Gold Corporation a fost, întotdeauna, cel al locurilor de muncă. El a fost recitat, cu slugărnicie, de toţi politicienii care au reprezentat interesele RMGC în primării, consilii locale, prefecturi, Parlament, Guvern şi Preşedinţie. Chiar dacă ştiau, cu toţii, că nişte mineri de subteran nu au cum să lucreze într-o mină de suprafaţă… Dar aceste slugi ale RMGC au uitat că pe Valea Arieşului trăiesc 15.000 de crescători de animale, zeci de proprietari de pensiuni şi aproape 1000 de oameni care depind de locurile de muncă la fabricile de mobilă din Câmpeni, Moţi care nu aveau de gând să stea la nesfârşit să privească la distrugerea vieţilor şi gospodăriilor lor de către lăcomia Corporaţiei şi corupţia clasei politice! Atenţie, preşedinţi, guvernanţi şi parlamentari: buciumul sună! Moţii ies la luptă! Şi noi suntem cu ei!”. Nașul TV a transmis în direct mitingul de la Câmpeni unde a fost prezent și jurnalistul Radu Moraru.

foto-captura Nasul TV

Comunicat de presă Albusnus Maior

Nemulțumirea față de proiectul de lege pentru distrugerea Roşiei Montane şi față de intenția Guvernului de a demara proiectul minier cu cianuri creşte pe zi ce trece în Ţara Motilor. Inspirați de determinarea cu care îşi apără dreptul la un mediu curat locuitorii comunei Pungeşti, localnicii din Roşia Montană, membri ai asociației Alburnus Maior îşi manifestă solidaritatea deplină cu mişcarea lor de rezistentă şi acuză atitudinea subjugată interesului corporatist a instituțiilor statului. Adunările de sâmbătă, 19 octombrie, de la Câmpeni şi Pungeşti, transmit un mesaj clar clasei politice actuale prin care voința cetățenilor şi dreptul lor la un mediu curat ar trebui să fie pusă înaintea intereselor corporatiste sau personale. Sprijinul nemărginit pentru demararea proiectului minier al celor din conducerea clasei politice este evidențiat prin înlăturarea vocilor critice la adresa acestuia. Demiterea specialiştilor ce critică cu argumente ştiintifice proiectul minier pe bază de cianuri este un act de laşitate şi profundă inconştientă. Neajunsurile de proiectare a minei, semnalate de Institulul Geologic Român, sunt probleme demonstrate la care nici compania, nici specialiştii lor nu au un răspuns elocvent. Prezența faliilor şi a pânzelor freatice pe Valea Cornei este un fapt semnalat de experții Alburnus Maior în cadrul etapei de consultare publică şi reprezintă un impediment major, de ordin tehnic, pentru construirea iazului de cianuri. Mai mult, este cel puțin al doilea caz semnalat de experți în care informații critice la adresa proiectului minier sunt trunchiate şi falsificate de compania minieră. În 2006 OPUS a reclamat falsificarea concluziilor studiilor de patrimoniu, compania depunând prin studiul de impact documente prin care se minimiza importanța patrimoniului Roşiei Montane şi se recomanda ca opinie a specialiştilor posibilitatea distrugerii sitului. Nici în cazul IGR, nici în cazul OPUS instituțiile de anchetă ale statului român nu s-au sesizat, informația rămânând parte din documentația oficială depusă de companie pentru obținerea avizului de mediu. Modul în care autoritățile tratează cazul Roşia Montană relevă o dorință nelegitimă de favorizare a companiei miniere, cu costuri extrem de mari, ignorând recomandările critice şi legitime ale specialiştilor ce semnalează false ipoteze de lucru şi erori de proiectare extrem de grave. Ignorarea pânzei freatice din Valea Cornei este doar un exemplu prin care autorităţile îşi supun activitatea dorințelor companiei miniere. În condiții de respectare a legislației româneşti şi europene avizul de mediu ar fi trebuit respins încă din faza de analiză a documentației şi deja ar fi trebuit finalizate anchetele celor responsabili de gravele încălcări ale legii semnalate de Alburnus Maior în cei peste 10 ani de activitate. “Oamenii nu mai pot fi păcăliți şi suntem mulţi, prea mulţi pentru a mai putea fi ignoraţi. Ceea ce fac, guvernanţii şi unii parlamentari, îi va costa voturi, îi va costa funcţia şi, în cele din urmă, libertatea; pentru că nu ne vom opri până nu vor fi demarate anchete penale despre felul în care au cedat resursele naturale ale ţării şi au ales să otrăvească apa şi pământul nostru. Rezistenţa continuă! La Roşia Montană, la Pungeşti şi în toată România!”, a declarat Eugen David, preşedintele Alburnus Maior.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 21515 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

3 Comments

  1. Speram ca toti romanii sa-si dea seama de minciunile opozantilor care nu au facut niciodata altceva decat sa critice fara argumente, sa intimideze autoritatile care trebuie sa ia o decizie in relansarea mineritului din Apuseni.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*